Cristian Bivolaru, directorul general de la Viitorul, a reacționat după ultima declarație a lui Helmuth Duckadam, președintele de imagine de la FCSB, care afirma că "Fotbaliștii Viitorului au foame de bani și foame de Steaua".
"Considerăm total inoportună o astfel de declarație a unui oficial al FCSB chiar înaintea meciului direct dintre cele două formații, din prima etapă a play-off-ului Ligii 1. Chiar dacă politica clubului este de a forma și de a vinde jucători, nu este normal să existe astfel de discuții înaintea unui meci oficial.
Avem jucători cu o cotă foarte bună, suntem pentru al treilea an consecutiv în play-off și suntem interesați să transferăm jucători la orice club (din țară sau din străinătate) care ne transmite oferte interesante, atât pentru clubul nostru, cât și pentru jucători.
Nu am intrat, însă, niciodată, în negocieri referitoare la un transfer în timpul desfășurării sezonului fotbalistic, mai ales cu una dintre competitoarele noastre. Cât privește afirmația potrivit căreia "jucătorii care impresionau la Viitorul nu mai au același randament la noi“, credem că oficialul fecesebist trebuie să caute cauzele în altă parte și nu în ,,foamea de bani“ a acestora", se arată într-un comunicat scris pe site-ul Viitorului.
{{text}}