Indian Wells va începe miercuri cu multe necunoscute de lămurit. Cum va evolua Simona Halep după accidentare, își va păstra Roger Federer trofeul, ce nivel va arăta Serena Williams? - doar câteva întrebări.
Primul mare turneu, Premier Mandatory pentru fete, Masters 1000 pentru băieți, vine după o perioadă în care au avut timp să se disipeze puțin vibrațiile de la Australian Open.
O lună în care s-au întâmplat însă destule lucruri, și bune, și rele, necesară pentru ca elita să pornească săptămâna aceasta cu elanul potrivit spre California.
Au fost întâlniri din Cupa Fed și Cupa Davis, turnee de mai mică valoare, dar suficient timp pentru ca liderii ambelor circuite să se schimbe.
Simona Halep a revenit pe poziția întâi a clasamentului mondial după Dubai, deși nu a jucat acolo din cauza problemelor la talpă, iar Roger Federer l-a împins pe Rafael Nadal pe locul secund impunându-se la Rotterdam. Un motiv în plus de interes pentru Indian Wells. Nu și singurul. Iată alte câteva lucruri de urmărit la turneul californian.
Evoluția Simonei Halep
Liderul mondial revine în circuitul profesionist după un început de an agitat. Au fost trofee, accidentări, un nou contract de sponsorizare pentru echipament și încercări de îmbunătățire a jocului. Toate acestea au stors-o de energie, iar turneul de la Indian Wells poate fi un nou început. Chiar dacă au trecut doar două luni din 2018, iar Simona a evoluat în trei turnee, rezultatele sale au pus multe cărămizi la încrederea cu care ar putea să abordeze competiția de la Indian Wells.
Are 14 victorii și o singură înfrângere. Izbânzi obținute la Shenzhen, acolo unde s-a impus, la Australian Open, unde a pierdut în finală, și la Dubai, unde s-a retras după victoria din "sferturi" din cauza unei accidentări nevindecate. Una pe care a căpătat-o în Australia, de compensare, apărută la talpa dreaptă, după ce în primul tur la Melbourne își sucise glezna stângă. Turneul de la Indian Wells este un test pentru piciorul româncei. Anul trecut, ea a pierdut în turul al treilea în fața franțuzoaicei Kristina Mladenovic.
Revenirea Serenei Williams
Deținătoarea a 23 de trofee de Mare Șlem a ales turneul de la Indian Wells pentru întoarcerea oficială. Serena Williams nu a mai jucat în circuitul profesionist din ianuarie 2017, timp în care a devenit mamă, a trecut prin experiențe critice după naștere, dar acum e pregătită să revină la tenis. Americanca a încercat marea cu degetul, mai întâi într-un meci demonstrativ cu Jelena Ostapenko, apoi în Cupa Fed la întâlnirea dintre SUA și Olanda în meciul de dublu și zilele acestea la Tie Break Tens.
Va reuși Serena să revină la cel mai înalt nivel? Turneul din California poate oferi câteva indicii. Pe lângă Serena, o altă revenire se va întâmpla la turneul de categorie Premier Mandatory: Victoria Azarenka. Fostul lider mondial nu a mai jucat de la Wimbledon 2017 din cauza unei bătălii juridice pentru custodia fiului său, Leo, cu fostul său partener, Billy McKeague.
Traseul lui Roger Federer
Elvețianul în vârstă de 36 de ani este neînvins în acest an și are de apărat trofeul cucerit anul trecut. Federer a revenit pe primul loc în ierarhia mondială și pare principalul candidat la victoria finală. Anul trecut, el a a jucat 12 turnee și a suferit doar cinci înfrângeri.
"Cea mai mare provocare este acum pentru mine felul în care îmi stabilesc calendarul competițional. Pe măsură ce trec anii trebuie să ai mai multă grijă, dar în același timp să te bucuri în continuare. Am noroc că nu trebuie să mă antrenez atât de mult cum o făceam în trecut, nu trebuie să mai joc atât, lucru care-mi permite să mă bucur mai mult și să fiu mai motivat. Sunt într-un loc interesant și am poftă de alte succese. Nu credeam că îmi pot permite să joc atât de puțin, dar totul s-a schimbat după operația din 2016", a spus Federer pentru Marca.
El a evoluat în 2018 la Australian Open și la Rotterdam, unde a cerut un wild card, apoi a renunțat la turneul de la Dubai.
Românce în California
Pe lângă Simona Halep, care va fi favorită principală, România mai are calificate direct pe tablou alte trei jucătoare: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu.
Pentru cea din urmă va fi o premieră participarea la Indian Wells și la o competiție de nivel Premier Mandatory. Irina Begu s-a confruntat cu unele probleme medicale după întâlnirea de Fed Cup de la Cluj-Napoca și a pierdut în primul tur la Doha, apoi nu a participat la Dubai, iar săptămâna trecută a pierdut în turul al doilea la Acapulco. Sorana Cîrstea caută și ea încredere în deșertul californian, după ce anul acesta are cinci victorii și șase înfrângeri în circuitul WTA.
Barometru de Top 10
După turneul de la Australian Open, cel de la Indian Wells este locul unde își dau din nou întâlnire aproape toți cei mai buni jucători ai lumii. Primele 10 fete din ierahia mondială au avut trasee interesante la început de an.
Caroline Wozniacki a câștigat la Australian Open, a revenit pe primul loc, apoi i l-a cedat din nou Simonei Halep. Garbine Muguruza s-a tot luptat cu accidentările în primele luni ale sezonului. Elina Svitolina și-a apărat trofeul de la Dubai și pare pe drumul cel bun. Karolina Pliskova încearcă să regăsească senzațiile pozitive, la fel ca Venus Williams, Jelena Ostapenko sau Caroline Garcia. Recent revenitele în Top 10 Petra Kvitova și Angelique Kerber pot fi socotite printre favorite, mai ales că jucătoarea din Cehia a câștigat la Doha și Sankt Petersburg în acest sezon.
La masculin, Rafael Nadal și David Goffin vor absenta din cauza accidentărilor. O parte a jucătorilor din Top 10 au jucat săptămâna trecută la Acapulco și au ajuns departe, Anderson în finală, Zverev în semfinale, iar Thiem în "sferturi", însă cel care a câștigat a fost Juan Martin del Potro. După finala de la Rotterdam, Grigor Dimitrov a pierdut în primul tur la Dubai, în timp ce Marin Cilici nu a mai jucat de la turneul de la Rio.
Multe absențe
Rafael Nadal, numărul 2 mondial, nu va juca la Indian Wells și nici la Miami din cauza faptului că i s-a reactivat accidentarea la osul iliac, apărută la Melbourne. Din același motiv el a renunțat în ultima clipă la turneul de la Acapulco, unde mai avea câteva ore până la primul meci. David Goffin are o problemă la ochiul stâng, după ce a fost lovit de o minge care a sărit din rama propriei rachete în semifinala cu Grigor Dimitrov de la Rotterdam.
Stan Wawrinka are în continuare necazuri cu genunchiul stâng, operat anul trecut, francezii Jo-Wilfried Tsonga și Richard Gasquet vor absenta și ei, la fel ca italienii Andrea Seppi și Paolo Lorenzi și germanul Florian Mayer. Robin Haase, accidentat de la Rotterdam, unde a ajuns în "sferturi", va lipsi și el. De asemenea, fostul lider mondial Andy Murray nu va fi în California, el anunțând că speră să revină în competiții înaintea sezonului de iarbă.
{{text}}