Campionate

Modificări importante în Serie A din sezonul următor! Ce zi importantă au introdus oficialii italieni în calendar și ce se întâmplă cu perioada de transferuri

Suso vs. Pjanic (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de Cristian Toma  —  Tuesday, 06 March 2018

Serie A va avea din sezonul viitor o etapă programată în a doua zi de Crăciun.

Anunțul a fost făcut de președintele Comitetului Olimpic Italian, Giovanni Malago, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Milano, în care a anunțat calendarul de desfășurare a etapelor din sezonul viitor al Serie A. Potrivit acestuia, campionatul italian va avea programate în perioada Craciunului 3 etape: 22 decembrie, 26 decembrie și 29 decembrie.

"Suntem convinși că această soluție va aduce rezultate bune", a declarat Malago.
Oficialul italian a mai anunțat și schimbarea perioadei de transferuri. Astfel, Mercato din vară se va încheia înainte de startul sezonului în timp ce fereastra de iarnă se va închide chiar înainte de începerea pauzei de iarnă.

"În ceea ce privește perioada de transferuri, am făcut modificări importante. Fereastra din vară se va încheia pe 18 august, cu 24 de ore înainte de începerea sezonului Serie A. Și același lucru se intamplă și la fereastra din ianuarie, care se va închide pe 19 ianuarie", a precizat Malago.

Este pentru prima oară în istoria primei ligi italiene când o etapă se va disputa a doua zi de Crăciun. Cu toate acestea, ziua de 26 decembrie, denumită de englezi Boxing Day și care are o popularitate foarte mare în Regatul Unit, a mai fost experimentată în Italia fără succes în urmă cu câțiva ani la nivelul ligii a doua.

surse: espn.co.uk, serpentsofmadonnina.com, repubblica.it

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.