Liga 1

Problemele se țin lanț la Dinamo » Cât de gravă e accidentarea lui Sergiu Hanca din meciul cu U Craiova

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 07 March 2018

Folosit de Florin Bratu în flancul drept al apărării, Sergiu Hanca nu a putut evolua până la final în meciul de marți cu Craiova, pierdut de Dinamo cu 0-1. Acesta a ieșit accidentat în minutul 59, după ce a fost călcat pe gleznă de Burlacu.

Contuzia suferită în urma duelului a fost extrem de puternică: Hanca a avut nevoie de susținerea doctorilor pentru a ajunge pe banca de rezervă, unde a fost bandajat în zona afectată. Imediat, dinamovistul a fost ajutat de membrii staff-ului să ajungă la vestiare.

La conferința de presă de după meci, Florin Bratu a vorbit despre accidentarea acestuia, comentând și evoluția celui mai bun dinamovist din sezonul trecut. 

"Hanca are probleme o problemă la tendonul ahilian, a șchiopătat, vom vedea în perioada următoare cât de gravă e accidentarea. Sper să-și revină cât mai repede. 

Nu-mi pare rău că l-am folosit fundaș dreapta, el a mai jucat pe acea poziție. Exceptând faza de la golul primit, s-a achitat bine de sarcini. Se poate și mai bine, la fel ca în cazul tuturor jucătorilor din lot", a spus antrenorul "câinilor". 

Hanca are șanse mici să fie folosit în primul meci din play-out, luni, pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, ceea ce reprezintă o a doua absență importantă pentru dinamoviști, după Adam Nemec. 

3
a fost nota primită de Hanca din partea Gazetei Sporturilor după meciul de la Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.