Sporturi   •   Tenis   •   INDIAN WELLS

INDIAN WELLS. Marius Copil a fost eliminat după un meci dramatic » A ratat două mingi de meci, a salvat 7 și a pierdut după 3 ore

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 martie 2018

Marius Copil, locul 81 ATP, a fost eliminat în turul I la Indian Wells, de Peter Polansky, locul 134 ATP, scor 6-7 (3), 7-6(5), 6-7 (12).

Partida a fost una dramatică și a durat 3 ore și 15 minute, Marius Copil ratând două mingi de meci și salvând șapte mingi de meci.  În primul set, cei doi jucători au mers cap la cap. Fiecare a câștigat categoric pe propriul serviciu, fără să existe vreo minge de break. În tie-break, Copil a pierdut trei puncte pe propriul serviciu, iar Polansky și-a adjudecat primul set.

Deși a început slab setul doi, cedând primul game de serviciu, Marius Copil a revenit și a egalat, setul ajungând din nou în tie-break. De data aceasta, Copil a fost mai agresiv la retur și a câștigat tie-break-ul, trimițând meciul în decisiv.

Ca și precedentele două seturi s-a ajuns la tie-break și-n setul decisiv, meciul atingând cote dramatice. Polansky a început mai bine și a avut șase șanse de meci, anulate de Copil. Românul a avut și el două mingi de meci, dar le-a ratat, iar Polansky a reușit să închidă partida și să se califice în setul doi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.