Tragedie

Scandal după moartea lui "Țop" Voinescu » Soția acuză Muzeul Sportului: "Sunt foarte dezamăgită de ce au făcut" + Reacția directorului muzeului

+4 Foto
Foto Gazeta Sporturilor

Articol de Marius Mărgărit  —  vineri, 09 martie 2018

Elena, soția lui Ion Voinescu, fostul portar al Stelei care a decedat azi noapte, spune că n-a primit aprobarea ca trupul soțului său să fie depus la Muzeul Sportului din București.

"Am vrut să-l depun la Muzeul Sportului (n.r. instituția își are sediul în clădirea COSR, dar este sub autoritatea Ministerului Tineretului și Sportului) ca lumea să-l vadă măcar câteva ore, dar o domnișoara de acolo mi-a zis că are nevoie de aprobarea șefului, care nu a fost dată.

Prima dată mi-au spus că sunt în renovări, dar nu părea să fie nicio lucrare. Mi-au spus că abia pe 13 martie deschid Muzeul. Apoi mi-au zis că trebuie să se sfătuiască și cu cei de la COSR.

Le-am transmis că sunt foarte dezamăgită de felul cum s-a comportat cu el, mai ales că el avea un locșor al lui acolo, un colț în care avea mănuși, tricouri și alte lucruri din carieră. Urmează să vedem dacă putem să-i depunem trupul la Arena Națională. Dacă nu reușim, îl vom duce la capela de la Sfânta Vineri, acolo unde va avea loc înmormântarea", a declarat Elena Voinescu.

Marius Ene, directorul Muzeului Sportului, a reacționat: "Am toată considerația, tot respectul pentru domnul Voinescu. A fost unul dintre idolii mei, dar nu avem cum să îi depunem trupul la muzeu, nu avem loc și, în plus, noi chiar suntem în reamenajări. Așteptăm să ne vină zilele astea 15 vitrine. Chiar nu avem cum să facem asta. Mi s-ar părea mai normal să se ocupe FRF și ca trupul său să fie depus la Arena Națională pentru a putea cât mai mulți oameni să își aducă omagiul".

CE S-A ÎNTÂMPLAT

În urmă cu două săptămâni, "Țop" Voinescu a făcut un atac cerebral și a fost dus în comă la spitalul Elias, fiind ținut de atunci în viață de aparate. Ion Voinescu avea probleme mai vechi cu inima, care i-a cedat în azi-noapte. Acesta a fost al doilea atac cerebral din viața fostului portar, după ce mai suferise unul în urmă cu 10 ani.

Înmormântarea va avea loc la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, la începutul săptămânii viitoare.

COMUNICATUL OFICIAL AL MUZEULUI

Ca urmare a articolului "Scandal după moartea lui "Țop" Voinescu » Soția acuză Muzeul Sportului: "Sunt foarte dezamăgită de ce au făcut", semnat de domnul Marius Mărgărit, vineri, 09 martie, 15:04, pe siteul GSP, dorim să facem câteva precizări.

Muzeul Sportului își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a domnului Ion Voinescu, portar de legendă al clubului C.C.A./Steaua, sportiv de excepție și un om de o mare valoare morală.

Suntem alături de familia îndoliată și avem convingerea că amintirea marelui Ion Voinescu va rămâne vie în sufletul și memoria tuturor celor care l-au cunoscut și admirat.

Din nefericire, spațiul muzeal nu permite onorarea memoriei marelui sportiv așa cum își dorește familia acestuia.

Dincolo de faptul că ne aflăm în miezul lucrărilor de amenajare a expoziției de la etajul întâi, expoziție legată de istoria sportului românesc, pe care dorim să o prezentăm publicului vizitator cu ocazia anului centenar al Marii Uniri, trebuie luate în considerare și aspectele tehnico-administrative legate de clădirea în care este găzduit Muzeul Sportului. (FOTO AICI de la muzeu)

De asemenea, trebuie să menționăm că lucrările de amenajare a expoziției, încă în derulare, au fost anunțate din timp de instituția noastră atât pe siteul oficial al muzeului - muzeulsportuluiromania.ro, pe Facebook precum și printr-o notă afișată la intrarea în clădire.

Nu în ultimul rând, ne exprimăm nedumerirea pentru faptul că nici F.R.F, nici Clubul Sportiv al Armatei, "Steaua", nu au întreprins niciun fel de demers pentru a organiza în mod corespunzător funeraliile marelui sportiv, eventual chiar prin depunerea corpului neînsuflețit la Arena Națională, unde ar putea veni mult mai mulți oameni pentru a-și aduce ultimele omagii.

 Cu stimă, VladimirENE
Director

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.