Fotbal   •   Liga 1   •   dinamo

5 obiective pentru Bratu în play-out » Dinamo speră să o depăşească pe FCSB la un capitol istoric!

Florin Bratu a fost ca un animal de pradă încolțit la Craiova, însă a fost învins de "leii" Băniei Foto: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol, Liviu Manolache   —  sâmbătă, 10 martie 2018

Ce trebuie să facă noul antrenor și Dinamo ca să mai spele din rușinea ratării sezonului și de ce există viață și-n play-out.

Dinamo începe de luni play-out-ul, fiind cea mai titrată echipă din această zonă a clasamentului. Echipa a ratat și Cupa României, refuzând colacul de salvare a unui sezon negru, i-a mai rămas doar să-și spele onoarea.

  1. Câştigarea play-out-ului ar salva egalarea sau depăşirea celor mai slabe clasări, locul 8 în trei sezoane (1949, 1950, 1960). Precedentele două ediţii de play-out au fost câştigate de Poli Iaşi, care tocmai a lăsat-o pe Dinamo în afara play-off-ului. În acest sezon, principala contracandidată este tot o echipă din Moldova, FC Botoşani (locul 7).
  2. Încheierea play-out-ului fără înfrângere, performanţă pe care a realizat-o anul trecut Poli Iaşi. Ba mai mult, cele mai multe puncte în play-out, primele 3 locuri în precedentele două ediţii fiind deţinute de moldoveni (28 puncte), Concordia (26 puncte) şi FC Botoşani (25 de puncte).
  3. Să o depăşească pe FCSB la număr de goluri all-time, dacă tot nu mai joacă în primăvară Derby de România! Deşi a început campionatul la egalitate de goluri marcate pe prima scenă, ambele câte 3.990, roş-albii au pierdut teren pe durata sezonului regulat, în care FCSB a avut cel mai bun atac, 52 de reuşite, în timp ce Dinamo a marcat de 39 de ori. Cum adversarii vor fi, teoretic, mai accesibili, plus 4 meciuri în plus, ar putea fi un avantaj în câştigarea primei poziţii în clasamentul golurilor all-time (FCSB - 4.042 goluri, Dinamo - 4.029 de goluri, Rapid - 2.943 de goluri).
  4. Locul 1 în clasamentul U21. În momentul de faţă, Dinamo ocupă locul 2 la numărul de jucători Under 21 utilizaţi, 8 în total, la egalitate cu Juventus, dar cu 6 mai puţini faţă de Viitorul (14). Cum Florin Bratu şi-a propus să promoveze mulţi tineri, obiectivul ar putea fi atins în play-out.
  5. Hanca, Nistor sau Salomao, locul 1 în topul pasatorilor. Un alt obiectiv îndrăzneţ, dacă luăm în calcul că mijlocaşii dinamoviştilor au câte 5 assist-uri, jumătate din câte a realizat în sezonul regulat Ciprian Deac. Dar avantajul adversarilor şi cel al meciurilor în plus ar putea fi determinant. Clasament actual al pasatorilor: Deac – 10, Budescu – 7; Hanca, Nistor și Salomao – 5.

"Mai întâi, Dinamo să-și asigure punctele necesare ca să scape de presiune, apoi poate să apeleze la experimente, promovarea tinerilor, mai ales că vor pleca 7-8 titulari în vară. Să sperăm că va găsi tineri, fotbaliști, cu poftă de a învăța, nu lipsiți de respect și de orientare în viață"

Marius Niculae, fostă glorie dinamovistă

"Nu este o situație foarte bună pentru istoria lui Dinamo. Vrem să dăm speranțe fanilor că se va face performanță. Dinamo nu a arătat rău și nu s-a făcut de râs la Craiova. A câștigat echipa mai omogenă și care se va bate la campionat"

Florin Bratu, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.