După ce a uimit lumea fotbalului în vara trecută şi a devenit cel mai scump jucător din lume, Neymar (26 de ani) ar putea stabili un nou record fantastic, presa internaţională susţinând că acesta ar putea merge la Real Madrid pentru o sumă fabuloasă.
Zvonul conform căruia sud-americanul nu mai este fericit la Paris, iar madrilenii vor încerca aducerea vedetei braziliene pe "Santiago Bernabeu" pentru 400 de milioane de euro este tot mai răspândit, iar Zinedine Zidane, tehnicianul formaţiei blanco, spune că nu l-ar surprinde prea tare dacă transferul s-ar concretiza pe imensa suma vehiculată.
"PSG a plătit 222 de milioane de euro pentru el. Când Real Madrid m-a cumpărat pe mine a dat aproximativ 72 de milioane de euro (n.r. în 2001, de la Juventus). Zece ani mai târziu s-a ajuns la sume mult mai mari. În alţi 10 ani sau poate chiar mai devreme este probabil să se atingă suma de 400 de milioane", a declarat Zizou, la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Eibar, potrivit Goal.
Mai mult, jurnaliştii prezenţi la conferinţă au mers mai departe şi l-au întrebat pe francez dacă Neymar s-ar potrivi în echipa sa: "Da, s-ar potrivi la orice club din lume pentru că este un jucător foarte bun, la fel ca mulţi alţi jucători", a explicat acesta.
29 de goluri
şi 19 pase decisive a reuşit Neymar pentru clubul francez, în actuala stagiune
Surse: goal.com, express.co.uk
{{text}}