Campionate

Cerere incredibilă a unui oficial de la PSG, înainte de meciul cu Real Madrid! Echipa franceză riscă sancțiuni

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Pavel  —  sâmbătă, 10 martie 2018

Jucătorii și stafful lui Real Madrid au fost aproape de a întâmpina probleme în drumul spre stadion înaintea partidei cu PSG de marți seară, după ce un oficial al parizienilor a înaintat o cerere inedită Poliției franceze.

Conform L'Equipe, omul clubului din Hexagon s-a deplasat la sediul Poliției din Paris, solicitându-le oamenilor legii să nu ofere escortă pentru delegația Realului pe distanța pe care aceasta trebuia să o parcurgă de la hotel la stadionul ”Parc des Princes”.

Cererea oficialului a fost evident refuzată, evenimentul fiind privit ca un joc de culise înaintea returului din optimile Champions League. Numai că acum formația pariziană ar putea avea de suferit de pe urma acestei acțiuni, UEFA deschizând o anchetă.

Forul continental investighează deja clubul parizian din pricina comportamentului suporterilor în timpul partidei contra lui Real Madrid. Aceștia au folosit materiale pirotehnice și au blocat căile de acces pe parcursul disputei, ceea ce a provocat întreruperea meciului de două ori, timp în care crainicul stadionului a făcut apeluri menite să-i calmeze pe ultrașii francezi.

Faptele intimidante de dinaintea meciului au fost în zadar pentru PSG, care a pierdut calificarea în sferturile de finală ale Champions League, după o nouă înfrângere în fața madrilenilor, scor 1-2, iar spaniolii au avansat în faza următoare a competiției, cu 5-2 la general.

sursa: lequipe.fr

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.