International   •   Campionate   •   FIORENTINA - BENEVENTO

GALERIE FOTO + VIDEO Momente emoționante înaintea meciului Fiorentina - Benevento: Alin Toșca, profund marcat

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 11 martie 2018

Meciul dintre Fiorentina și Benevento, primul pentru formația viola după decesul căpitanului Davide Astori, a avut parte de un start în lacrimi, atât din partea jucătorilor, cât și a celor prezenți.

Partida a început cu o întârziere de 5-6 minute. S-a ținut un moment de reculegere, în care jucătorii celor două formații au stat la mijlocul terenului îmrepună.

Printre ei și Alin Toșca, surprins de camerele de luat vederi cu capul în jos, afectat de cele întâmplate în urmă cu o săptămână. Suporterii nu și-au putut stăpâni emoțiile și au plâns pentru căpitanul Fiorentinei.

După momentul de reculegere sute de baloane albe și violet au fost înălțate către cer în memoria lui Astori. Toți jucătorii au ieșit la încălzire îmbrăcați în tricoul lui Astori. 


În minutul 13 peluza a afișat o coregrafie spectaculoasă, "Davide 13", iar toți jucătorii celor două echipe s-au oprit și au început să aplaude. Timp de un minut nu s-a jucat fotbal, toată lumea a fost cu gândul doar la Astori. (VIDEO AICI CU MOMENTUL DIN MINUTUL 13)

Vitor Hugo, cel care i-a luat locul lui Astori în defensiva gazdelor, a marcat singurul gol al meciului. Brazilianul poartă numărul 31, inversul lui Davide, care avea 13. Iată cum a ales să sărbătorescă acest gol. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.