Cinci dintre cei opt antrenori care activează în subsolul clasamentului au jucat la Dinamo. Rivala tradițională, Steaua, are un singur reprezentant, Marius Baciu la Juventus.
Pentru Dinamo, play-out-ul încă nu a început, dar "câinii roșii" domină deja gruparea echipelor care se luptă pentru evitarea retrogradării.
Din totalul de 8 echipe care se bat să scape de retrogradare, 5 cluburi au antrenori care au evoluat ca jucători cel puțin un meci în tricoul lui Dinamo. Este vorba de Bratu, Niculescu, Moldovan, Neagoe și Grozavu. Dintre aceștia, primii trei au luat măcar un trofeu cu Dinamo.
"Mitraliera" și Clau
Din punctul de vedere al CV-urilor de fotbaliști, cei mai titrați dinamoviști care antrenează în acest moment în play-out sunt Florin Bratu de la Dinamo și Claudiu Niculescu de la FC Voluntari.
Ambii fac parte din generația nouă de antrenori, dar diferenţa de experienţă dintre cei doi este destul de mare, deşi îi despart doar 3 ani. "Mitraliera" este la prima experiență ca tehnician al unui club din prima divizie, a mai antrenat Dinamo U19 și România U17, pe când Clau-gol este la al șaselea club pe care îl conduce și a câștigat deja două trofee cu FC Voluntari.
FC BOTOȘANI: Costel Enache (44 de ani)
- Echipe la care a activat: Ceahlăul, FC Național, UTA
- Meciuri/goluri L1: 273/42
- Trofee ca jucător: -
- Echipe antrenate: CSM Roman, Ceahlăul, CSMS Iași, România U19, FC Botoșani
- Trofee ca antrenor: -
DINAMO: Florin Bratu (38 de ani)
- Echipe la care a activat:Tractorul Brașov, Rapid, Galatasaray, Nantes, Dinamo, Valenciennes, Litex Loveci, Gaz Metan, Gloria Bistrița
- Meciuri/goluri L1: 135/45
- Trofee ca jucător: 1 campionat, 1 Cupă și 2 Supercupe ale României (toate cu Rapid), 1 Supercupă a României (Dinamo), 1 Supercupă a Bulgariei (Litex)
- Echipe antrenate: Dinamo II, CS Tunari, Dinamo U19, România U18, Dinamo
- Trofee ca antrenor: -
CHIAJNA: Ion Moldovan (63 de ani)
- Echipe la care a activat: FC Constanța, Dinamo, Victoria București, Flacăra Moreni
- Meciuri/goluri L1: 158/15
- Trofee ca jucător: 1 campionat al României (Dinamo)
- Echipe antrenate: Delta Tulcea, Olimpia Rm. Sărat, Oțelul, România U21, FC Argeș, Dinamo, UTA, Al-Ittihad Tripoli, Libia, Poli Iași, Al-Muharraq, Juventus București, Ceahlăul, Dunărea Călărași, Dacia Mioveni, Astra Ploiești, Dinamo II, Chiajna
- Trofee ca antrenor: 1 campionat al Bahrainului (Al-Muharraq), 2 campionate, 1 Cupă și 2 Supercupe ale Libiei (toate cu Al-Ittihad Tripoli)
FC VOLUNTARI: Claudiu Niculescu (41 de ani)
- Echipe la care a activat: Drobeta Turnu-Severin, Electroputere Craiova, U Craiova, Dinamo, Genoa, Duisburg, Omonia Nicosia, U Cluj
- Meciuri/goluri L1: 326/156
- Trofee ca jucător: 3 campionate, 3 Cupe și 1 Supercupă ale României, 2 titluri de golgeter al României (toate cu Dinamo)
- Echipe antrenate: U Cluj, Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Rm. Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari
- Trofee ca antrenor: 1 Cupă și o Supercupă ale României (FC Voluntari)
POLI TIMIȘOARA: Leo Grozavu (50 de ani)
- Echipe la care a activat: Relonul Săvinești, FCM Baia-Mare, FC Maramureș, Dinamo, Ceahlăul, FC Saarbrücken,
- Meciuri/goluri L1: 158/20
- Trofee ca jucător: -
- Echipe antrenate: Armătura Zalău, U Cluj, Baia Mare, FC Botoșani, Academia Hagi U15, CSMS Iași, Luceafărul Oradea, Gaz Metan, Poli Timișoara
- Trofee ca antrenor: -
SEPSI: Eugen Neagoe (50 de ani)
- Echipe la care a activat: U Craiova, Electroputere Craiova, Farul, Vasas-Ilzer, Ferencvaros, Alki Larnaca, Omonia Nicosia, Veria, Dinamo, Extensiv Craiova
- Meciuri/goluri L1: 165/35
- Trofee ca jucător: 1 campionat și 2 Cupe ale României (U Craiova), 1 campionat, 1 Cupă și 1 Supercupă ale Ungariei (Ferencvaros)
- Echipe antrenate: U Craiova, Pandurii, Drobeta-Turnu Severin, ASIL Lysi, Steaua (secund), România (secund), Al-Ittihad (secund), Aris Limassol, Nea Salamina, Poli Iași, Sepsi
- Trofee ca antrenor: -
GAZ METAN: Cristian Pustai (50 de ani)
- Echipe la care a activat: Gaz Metan, Unirea Alba Iulia, Chimica Târnăveni
- Meciuri/goluri L1: -/-
- Trofee ca jucător: -
- Echipe antrenate: Chimica Târnăveni, Pandurii, ASA, Rapid, FC Botoșani, Gaz Metan
- Trofee ca antrenor: -
JUVENTUS: Marius Baciu (42 de ani)
- Echipe la care a activat: Inter Sibiu, Gaz Metan, Steaua, Lille, Rot-Weiß Oberhausen, Panserraikos, Oțelul, U Cluj
- Meciuri/goluri L1: 242/11
- Trofee ca jucător: 3 campionate, 2 Cupe și 2 Supercupe ale României (toate cu Steaua)
- Echipe antrenate: Voința Sibiu, Pandurii, Unirea Alba Iulia, Şimleu Silvaniei, CSMS Iași, SC Bacău, Academica Argeș, Chiajna, Voința Turnu Măgurele, Juventus București
Trofee ca antrenor: -
"Colonelul" e liderul Ligii 1
Ion Moldovan a preluat-o pe Concordia în etapa a 12-a a acestui sezon și a ajuns astfel la 18 echipe antrenate. "Colonelul" este, din acest punct de vedere, pe primul loc din toată Liga 1. Pe locul doi în acest clasament este antrenorul liderului CFR, Dan Petrescu, cu 11 cluburi bifate ca tehnician.
Profesor de "B"
Antrenorul celor de la Gaz Metan, Cristian Pustai, este singurul antrenor din play-out care nu a bifat ca jucător nici măcar un meci în primul eșalon fotbalistic. Pustai a îmbinat viața sportivă cu cea academică, fiind și profesor de matematică. Antrenorul Gazului a ajuns, ca jucător, cel mai sus în liga secundă din România.
Claudiu, egalul "Regelui"
Niculescu este singurul antrenor din play-out care a reușit ca fotbalist să adune două titluri de golgeter al României, în sezonul 2004/2005, cu 21 de goluri, și în 2006/2007, cu 18 reușite, ambele în tricoul lui Dinamo. În Liga 1 mai există un singur antrenor care a reușit aceeași performanță ca tehnicianul celor de la Voluntari. E vorba de Gică Hagi, de la Viitorul. "Regele" a ieșit de două ori golgeterul României în tricoul Sportului, în sezoanele 1984/1985 și 1985/1986. Prima oară cu 20 de goluri, iar a doua oară cu 31.
{{text}}