Serena (36 de ani) și Venus Williams (37 de ani) se luptă în această seară pentru calificarea în ”optimi” la Indian Wells, aceasta fiind cea de-a 29-a confruntare dintre surori, prima datând din 1998.
"Mi-aș fi dorit să întâlnesc pe oricine, dar nu pe ea", a spus Serena Williams ieri, după victoria cu 7-6(5), 7-5 din turul al doilea de la Indian Wells în fața lui Kiki Bertens.
Fostul lider mondial urmează să lupte pentru un loc în "optimi" chiar cu sora sa Venus, care a învins-o în aceeași fază pe Sorana Cîrstea cu 6-3, 6-4. Această confruntare vine după douăzeci de ani de la primul duel în familie, care a avut loc în 1998, la Australian Open, și pe care l-a câștigat Venus.
După acest meci, Venus și Serena s-au mai întâlnit de alte 27 de ori, dar niciodată atât de devreme într-un turneu. "Eram conștientă că dacă ajung până aici o să dau peste un cap de serie, dar nu-mi doream să fie chiar sora mea", a subliniat Serena, cea care conduce în întâlnirile directe cu 17-11.
"Joacă foarte bine, încă mai caută unele reglaje, dar atunci când greșește marja e mică. Arată ca și cum nu a lipsit deloc", a spus Venus.
Evoluția din joc
Sora cea mică este la primul turneu după ce a devenit mamă în luna septembrie a anului trecut. Întrebată cum s-a schimbat tenisul în cei douăzeci de ani care au trecut de la prima confruntare cu Venus, deținătoarea a 23 de trofee de Mare Șlem a spus:
"Se joacă mai rapid, jucătoarele sunt mai rapide, în termeni de deplasare, se lovește mai puternic, calitatea a crescut și e mai multă camaraderie în circuit. E o perioadă bună!".
Întâlnirea dintre cele două surori vine la 17 ani de la semifinala pe care trebuiau să o dispute Venus și Serena la Indian Wells, una înconjurată de multe evenimente, unele care au deteminat boicotul familiei Williams pentru mulți ani a turneului din California. Venus s-a retras atunci cu patru minute înainte de meci, iar când Serena a jucat finala cu Kim Clisjters a fost huiduită copios. Protestul lor s-a încheiat în 2015 pentru Serena și în 2016 pentru Venus.
30 de trofee
de Mare Șlem la simplu au în total Venus și Serena Williams, cu sora mai mică ajungând la 23. La dublu, ele au cucerit împreună 14 cupe de Grand Slam
Duelul dintre Serena Williams și Venus Williams va avea loc marți dimineața, în jurul orei 04:00 și va fi în direct la TV Digi Sport 2. Intră pe GSP.ro pentru a afla rezultatul partidei și ultimele noutăți de la Indian Wells!
{{text}}