În ciuda faptului că Dinamo semnase, cel puțin în primă fază, un act de susținere al lui Răzvan Burleanu, acum, clubul din "Ștefan cel Mare" a întors armele și este alături de Ionuț Lupescu.
Gazeta Sporturilor l-a contactat pe patronul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, iar acesta a confirmat informația:
"Este un moment important pentru viitorul fotbalului românesc și trebuie să fac câteva precizări legate de poziția clubului Dinamo referitor la alegerea noului președinte al FRF.
Este adevărat că inițial, adică înainte ca Ionuț Lupescu să-și anunțe candidatura pentru această funcție, clubul Dinamo a semnat o hârtie de susținere a candidaturii actualului șef al FRF, dar în noul context îmi exprim susținerea deplină pentru candidatura lui Ionuț", a zis Ionuț Negoiță.
Întrebat despre motivul care l-a făcut să-și schimbe alegerea, Negoiță a detaliat: "Motivele sunt simple și evidente: pe lângă capacitățile extraordinare manageriale ale acestuia dovedite la cel mai înalt nivel, consider că Lupescu este un om cu care întreaga suflare fotbalistică în mod general, dar cea dinamovistă în mod special, se identifică și în care își pune speranțele pentru o evoluție sănătoasă a acestui fenomen în viitor".
{{text}}