International   •   Campionate   •   CM 2018

Noutăți în scandalul dintre Anglia și Rusia înainte de CM 2018: premierul britanic vrea explicații de la Putin » Se cere boicotarea turneului

FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  marți, 13 martie 2018

În Anglia, cu trei luni înainte de Campionatul Mondial din Rusia, continuă scandalul. Theresa May acuză Rusia oficial de "sfidătoarea tentativă de asasinat pe pământul nostru" și se face presiuni ca Anglia să boicoteze Mondialul.

Premierul britanic i-a cerut lui Vladimir Putin explicații, după ce s-a descoperit că fostul spion Serghei Skripal a fost atacat cu un gaz neurotoxic "novicioc".

Theresa May a vorbit ieri în Camera Comunelor, acuzând oficial Rusia pentru atacul asupra lui Serghei Skripal și a fetei sale. "A fost o sfidătoare tentativă de asasinat împotriva civililor nevinovați pe pământul nostru", a declarat premierul britanic, anunțând că a fost folosit un gaz neurotoxic "novicioc", o armă dezvoltată de URSS spre sfârșitul Războiului Rece.

Șeful Guvernului așteaptă explicații de la Kremlin. Altfel, va urma replica Londrei. Jurnaliștii britanici au vrut să afle dacă boicotul Angliei la Mondial este o variantă luată în calcul de prim-ministru. Ea a sugerat ca acțiunea să se limiteze doar la oficiali și demnitari. Iar echipa să participe la competiție. Idee care i-a deranjat pe insulari.


"Boicotul total ar fi un mesaj puternic"

"Nu se va schimba vremea la Moscova dacă nu vom avea demnitari la Mondial", a avertizat Sir Peter Ricketts, cunoscut politician și diplomat britanic, fost ambasador în Franța și consilier pe probleme de securitate națională. "Dar un boicot total al mai multor țări la turneul final ar fi un puternic mesaj că Rusia nu mai este privită ca o țară responsabilă".

Ministerul de Externe rus a răspuns: "Propagarea isteriei antirusești nu face decât să complice relațiile dintre țările noastre și e o mare lovitură pentru lumea sportului".

Citește și: Scandal înainte de CM 2018 » Politicienii britanici compară Mondialul lui Putin cu Olimpiada lui Hitler și cer boicotarea


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.