Sporturi   •   Tenis   •   INDIAN WELLS

Serena Williams a pus ochii pe turneul preferat al Simonei Halep: "Acesta este obiectivul"

FOTO: Reuters

Articol de Roxana Fleşeru   —  marți, 13 martie 2018

Serena Williams, 36 de ani, a fost eliminată în turul III de la Indian Wells, după ce a pierdut în fața surorii ei, Venus, scor 3-6, 4-6.

La final, Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a dezvăluit cum a fost turneul de la Indian Wells pentru fostul lider mondial. În plus, antrenorul a spus că obiectivul Serenei este câștigarea turneului de la Roland Garros, competiția preferată a Simonei Halep, la care a fost finalistă în 2014 și 2017.

"După primul meci a fost foarte înțepenită, după al doilea s-a recuperat foarte greu, iar luni o durea tot corpul. Cred că a suferit mult, a fost lentă, lucru care nu o caracterizează, iar Venus nu i-a dat prea multe șanse de a nu fi în formă", a explicat francezul pentru ESPN.

El a mai subliniat că e normal că Serena nu a reușit să treacă de sora sa mai mare. "


Dacă ar fi câștigat primul său turneu de la revenire, ar fi fost fantastic, dar dacă știi cum să folosești dezamăgirea într-un sens pozitiv, atunci ea se poate transforma în motivație. Bazele jocului său sunt acolo, dar trebuie să se miște și să servească mai bine. Are nevoie de timp, dar vom munci din greu să revină la cel mai înalt nivel, cu țelul de a câștiga următorul turneu de Mare Șlem (n.r Roland Garros)", a declarat Mouratoglou.

4 trofeeare Serena la Roland Garros: 2002, 2013, 2015. În total are 23 de titluri de Grand Slam

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.