International   •   CM 2018   •   BOICOT

Anglia nu se joacă! Anunț oficial al premierului Marii Britanii, cu 3 luni înainte de Mondial: "Nu vom fi prezenți în Rusia!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 martie 2018

Tentativa de omor a fostului spion rus Sergei Skripal a generat tensiuni imense la nivel înalt între Regatul Unit al Marii Britanii și Rusia, cu doar trei luni înaintea Campionatului Mondial găzduit de țara lui Vladimir Putin.

Azi, premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat că niciun minstru sau membru al familiei regale nu va fi prezent la turneul final din vară. 

"Confirm că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va asista la Campionatul Mondial de Fotbal în Rusia în această vară.

Nu există nicio altă concluzie decât că statul rus este vinovat de o tentativă de omor. I-am oferit Rusiei oportunitatea să furnizeze o explicaţie, însă reacţia sa trădează o neglijare totală a gravităţii evenimentelor. În loc de asta, au tratat utilizarea unui agent neurotoxic militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi neîncredere", a declarat azi Theresa May, potrivit AFP. 


Sergei Skripal (66 de ani), un fost spion rus refugiat în Marea Britanie, și fiica acestuia se află în stare critică după ce au fost găsiți inconștienți într-un mall din Salisbury. Conform joe.co.uk, medicii încearcă să descopere natura substanței cu care au fost otrăviți, cel mai probabil una de proveniență militară rusă.

Ministrul de externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat că dacă Rusia s-ar dovedi vinovată de atentat, participarea naționalei de fotbal la CM 2018 "ar fi improbabilă".

Marea Britanie urmează să expulzeze în perioada următoare 23 de diplomați ruși, bănuiți că ar fi agenți de informații nedeclarați

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.