CSM București a câștigat greu cu HC Zalău. Echipa lui Gheorghe Tadici a condus cu trei goluri la pauză, dar CSM s-a calificat până la urmă în Final Four-ul Cupei României, după victoria reușită cu 29-27. (Detalii aici)
Helle Thomsen, antrenoarea daneză de la CSM București, a vorbit pentru Gazeta Sporturilor și spune că simte că postul îi e în pericol la modul cum joacă echipa.
- Helle, ce se întâmplă cu jocul CSM-ului?
- Nu am fost concentrate pe toată durata meciului. A trebuit tot timpul să venim din urmă. Cu toate acestea, sunt mândră de fete că au putut să remonteze diferența, chiar și de patru goluri!
- Nu e totuși îngrijorător, Zalăul a avut doar 11 jucătoare pe bancă!
- Contează prea puțin câte jucătoare ai pe banca de rezerve, în teren se joacă tot 7 contra 7.
- A fost o ședință la club în care s-a discutat situația antrenorului!
- Presiunea e mare când pierzi la Craiova și apoi la Rostov. Știu că au fost discuții la nivelul conducerii, dar pe mine nu mă afectează aceste lucruri. Eu îmi doresc ca atât timp cât sunt la echipă să câștig cât mai multe partide. Mă concentrez pe antrenamente, pe tactica fiecărui meci, pe echipă. Este decizia conducerii până la urmă și normal că presiunea este destul de mare.
- Poate echipa să crească până la meciurile cu Metz?
- Încă nu am început pregătirea pentru Metz. Ne-am concentrat pe partida cu Zalău, mai avem un meci vineri, cu Bistrița, apoi fetele pleacă la echipele naționale. Abia după această perioadă ne vom îndrepta atenția către Metz.
- Vă mai întreb o dată, ce credeți că se întâmplă cu echipa? E în regres!
- Din punctul meu de vedere, jucătoarele dau tot ce au mai bun, nu cred că le pot cere mai mult de atât. Câteodată trebuie să ai și puțin noroc. Ratăm mult, dar important e că am câștigat și ne-am calificat mai departe în cupă.
Tadici: "Sunt bucuros că le-am făcut față 50 de minute!"
Antrenorul Gheorghe Tadici a fost mulțumit de jocul echipei sale în condițiile în care în față "am avut o multinațională, cu jucătoare din șase-șapte naționale". "45 de minute le-am condus și apoi alte cinci am fost egalele lor. Asta înseamnă mult. E clar că ele au început mai slab, nu au fost angajate, dar se simte oboseala. Și la noi și la ele. Să nu se uite că în două luni și ceva am jucat 18 meciuri. E prea mult", a declarat tehnicianul ardelean.
Tadici le dorește bucureștencelor să ajungă la Final Four și de ce nu, să și câștige trofeul. "Pentru ele cred că a fost un meci bun de pregătire. Le-am întins un pic". Gheorghe Tadici nu a vrut să comenteze însă evoluția slabă din ultima vreme a "tigroaicelor". "Nu pe mine trebuie să mă convingă jocul CSM-ului, nu mă amestec în treaba antrenorilor echipelor adverse!. Ultimele meciuri nu m-au convins, dar cine știe ce calcule au ei, de formă sportivă, de intensitate. Pe mine mă interesează echipa mea", a încheiat Tadici.
Se cunosc trei echipe din Final Four
Dunărea Brăila a fost prima echipă care s-a calificat, marți seară, în Final Four-ul Cupei României, la feminin. Brăilencele au trecut pe teren propriu cu 28-25 de CSM Bistrița. Ieri s-au adăugat CSM București, dar și CSM Roman. Moldovencele au trecut cu 25-19 de Danubius Galați. Alexandra Iovănescu (7 goluri) și Ana Maria Simion (4) au fost cele mai bune marcatoare ale gazdelor, de partea cealaltă, golgeterul gălățencelor fiind macedoneanca Dajana Jovanovska, 9 reușite. Azi, de la ora 18:00, la Brașov, are loc ultimul sfert de finală, între Corona și HCM Rm. Vâlcea (direct Digi, Telekom). Final Four-ul Cupei României se va disputa pe 31 martie și 1 aprilie, dar nu s-a stabilit încă locația.
Rezultate "sferturi"
Dunărea Brăila-CSM Bistrița 28-25
CSM București-HC Zalău 29-27
CSM Roman-Danubius Galați 25-19
Corona Brașov-HCM Rm. Vâlcea, joi, ora 18:00
{{text}}