Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a reacționat dur după ce Serena Williams și Venus Williams s-au duelat în turul III la Indian Wells.
Antrenorul australian a spus că regulamentul trebuie schimbat și că Serena trebuia să fie principala favorită la acest turneu, primul de la revenirea după ce a născut. Cahill cere ca, în cazul în care o jucătoare rămâne însărcinată, locul în clasament trebuie înghețat.
"Acest meci nu trebuia să se joace în turul III. Serena, la fel ca toate jucătoarele care au născut, trebuie protejată de WTA. Trebuie să aibă clasamentul protejat.
Femeile nu trebuie să fie pedepsite pentru că nasc și nu ar trebui să o ia de la zero. La fel este și cazul Victoriei Azarenka. Să începi o familie este cel mai mare cadou din lume. WTA trebuie să aibă grijă de aceste jucătoare. E aceeași regulă ca în cazul bărbaților care sunt accidentați mai mult de 12 luni. Nu ar trebui să fie o diferență din cauza genului", a fost mesajul lui Cahill pe Twitter.
Serena Williams a revenit pe teren după 14 luni și a pierdut în turul III la Indian Wells în fața lui Venus, scor 3-6, 4-6. La meci au asistat și Simona Halep și Darren Cahill.
Simona Halep va juca vineri în semifinale la Indian Wells cu japoneza Naomi Osaka. Vezi AICI prezentarea lui Naomi Osaka
Citește și:Primele declarații ale Simonei Halep după victoria cu Petra Martic
{{text}}