Janos Szekely (34 de ani), fostul jucător al Stelei, a povestit cea mai înfricoșătoare amintire pe care o are din cariera sa de fotbalist.
"Am o amintire pe care nu o voi uita, este una chiar înfricoșătoare. O întâmplare din Rusia. Noi zburam cu același avion, unul foarte vechi, abia decola. Ne întorsesem dintr-o deplasare de la Krasnodar, am ajuns cu bine, dar peste două săptămâni aveam meci cu Anji.
Cu câteva zile înaintea deplasării, a venit o veste-șoc. O tragedie uriașă. Acel avion a fost luat de Lokomotiv Iaroslavl, echipa de hochei, într-un zbor către Minsk, dacă nu mă înșel. N-au mai ajuns, s-a prăbușit imediat după decolare. Am rămas marcat de acest episod. Știind că în acel avion am fost și eu de atâtea ori și că zburasem cu doar câteva zile înainte și urma să zburăm iar. Ni se puteam întâmpla nouă...", a declarat Szekely pentru GSP.ro.
Avionul la care face referire Szekely s-a prăbușit în septembrie 2011. La bord se aflau 45 de persoane, inclusiv echipajul, însă numai una a reușit să scape cu viață. (Detalii AICI)
CV Janos Szekely
- năsut la 13 mai 1983 (34 de ani)
- a jucat pe postul de mijlocaș
- a evoluat în cariera sa la echipe precum Steaua, Oțelul, ASA Târgu Mureș, U Cluj, FC Brașov - în România
- în Italia a jucat la USD 1913 Seregno Calcio și Calcio Lecco 1912
- a mai fost în Polonia și Rusia la Korona Kielce și Volga Nizhniy Novgorod
- a înscris de 27 de ori în carieră, 17 dintre reușite fiind la Steaua și Oțelul
- are 4 meciuri în grupele UEFA Champions League
Citește și: EXCLUSIV Superinterviu cu fotbalistul numit "mafiot" de Becali după ce patronul FCSB îi oferise un contract pe viață: "Nici măcar pușcăria nu l-a schimbat"
{{text}}