Sporturi   •   Tenis   •   SIMONA HALEP - NAOMI OSAKA 3-6, 0-6

SIMONA HALEP - NAOMI OSAKA 3-6, 0-6 / Finalista-surpriză de la Indian Wells exultă: "S-o bat pe Halep la scorul ăsta e tot ce mi-am dorit!"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 martie 2018

Naomi Osaka (20 de ani, 44 WTA) a trecut clar de Simona Halep, scor 6-3, 6-0, și s-a calificat în prima finală de turneu Premier Mandatory din carieră. 

"Am încercat să îmi pun în aplicare planul de joc. Să întâlnesc pe cineva atât de bun ca Simona și să înving cu un astfel de scor e mai mult decât mi-am dorit. Planul a fost să trimit cât mai multe mingi înapoi, să fiu mai consistentă. Asta nu mi-a reușit la Australian Open, unde am pierdut. 



O să mă antrenez pentru finală, nu am timp pentru altceva în ziua liberă. Sunt recunoscătoare că fanii m-au susținut pe toată durata partidei și sper să o facă și în ultimul act", a declarat Osaka la finalul partidei. 

Simona Halep, OUT de la Indian Wells! Vezi aici desfășurarea partidei

CINE ESTE OSAKA


Naomi Osaka reprezintă Japonia, dar locuiește de la trei ani la New York. Mama sa e japoneză, iar tatăl e din Haiti. Osaka are unul dintre cele mai puternice servicii din circuit, iar dreapta ei este năprasnică: la 16 ani reușea să lovească pe forehand cu 160 km/h.

O ARE CA IDOL PE SERENA

"Am fost foarte impresionată când am văzut-o și am vrut să joc ca ea atunci când eram mică. Sper că am început deja să evoluez ca ea", spunea Osaka în 2016 pentru USA Today. La 1,80 m are înălțimea optimă pentru a reuși în tenisul actual.

Primul său turneu de Mare Șlem a fost Australian Open 2016, unde a fost învinsă în turul al treilea de Victoria Azarenka.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.