Opt sportivi români vor lupta săptămâna viitoare, la Newcastle, într-o veritabilă confruntare Anglia-România pe reguli K-1, unde "Gladiatorul" Cristian Ristea va avea un nou duel puternic în fața campionului polonez Mateusz Duczmal.
Ristea (26 de ani) îl va înfrunta pe polonez într-un meci la categoria super cruiser (95 kg). "E un meci de orgoliu pentru mine, e totul sau nimic. Sunt pregătit să reprezint România cu mândrie", a spus Ristea.
Sportivul care se pregătește la Superkombat Academy România va beneficia în Anglia de o puternică galerie tricoloră sosită de pe întreg continentul.
De altfel, cele 1.200 puse la vânzare pentru gala organizată la malul Mării Nordului aproape s-au epuizat, astfel că, mai mult ca sigur, evenimentul se va desfășura cu casa închisă.
Cu o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, una dintre cele mai bine cotate sportive de la noi, Raluca Costache, va lupta împotriva Rebeccăi Garside.
Din programul galei nu vor lipsi alți șase sportivi tricolori: Daniel Bolfa, Dario Drotar, Anghel Cardoș, Bogdan Suru, Soporan Ionuț și Dragoș Marian.
{{text}}