Nationala

Ionuț Lupescu, detalii în premieră despre echipa pe care o vrea la FRF! Ce se va întâmpla cu Mutu, Belodedici și ceilalți foști fotbaliști din actuala conducere

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 19 March 2018

Ionuț Lupescu nu exclude colaborarea cu foștii mari fotbaliști în conducerea Federației și nu-i trece cu vederea nici pe cei care acum sunt în echipa lui Burleanu. 

"M-aș bucura ca foștii fotbaliști să iasă din zona de confort și să vină să ajute. Vreau ca ei să înțeleagă că e mare nevoie de ei. E nevoie de oameni care să înțeleagă fotbalul.

Ce nu înțelege actuala conducere e că noi, foștii fotbaliști, avem respect unii față de ceilalți. Ce pot eu să zic împotriva celor care sunt de partea cealaltă acum? Nimic! Nu am cum să fac așa ceva.

Există respect! Ceea ce din păcate oamenii care nu vin din fotbal disprețuiesc. Spre exemplu, cu Marcel Pușcaș, mă cunosc de mai mult timp. Am avut o discuție cu el, mi-a povestit ce va face.

Nu am ce să negociez cu el. Eu merg să câștig, o voi face și am nevoie de oameni cu experiență, așa cum e Marcel. Dar el mi-a zis că a investit mult în această campanie și mi se pare corect să-și încerce șansa", a zis Ionuț Lupescu la TV Telekom Sport.

...ce problemă a sesizat: "M-a deranjat că nu există transparență. Pe cei de la FRF i-a interesat ce adeziuni am eu. Pentru că atunci când mi-am depus dosarul l-au deschis repede să vadă ce adeziuni am.

Pe ei asta i-a interesat. Plus că eu nu știu cine sunt cei din comisia care analizează dosarul. Nu știam nici câți membri afiliați sunt. Sunt lucruri care nu sunt transparente".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.