Răzvan Burleanu a așteptat alegerile și candidatura lui Ionuț Lupescu pentru a scoate la iveală mai multe lucruri în neregulă pe care "Kaiserul" le-a făcut pe când șef la FRF era Mircea Sandu.
Consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, a dezvăluit motivul pentru care actualul șef al Federației a introdus, pe ordinea de zi a CEx din 22 martie, studierea acestui "dosar", în care sunt implicate firmele lui Lupescu, când mai sunt mai puțin de 30 de zile până la alegeri.
Răspunsul lui Vochin a fost unul cât se poate de sincer: "Face asta probabil ca să câştige alegerile, ca să nu vină unul să sifoneze banii. Din punct de vedere al corectitudinii este corect. Este posibil să fie dictatură, dar dictatura moralităţii.
Sunt perfect de acord cu dictatura curăţeniei şi a moralităţii. Ce înseamnă să fii administrator? Te aleg oamenii să administrezi, în 2014, afacerea. Îţi ridici mânecile şi te apuci de treabă.
Faci un audit, dar nu numai din punct de vedere financiar. Vezi ce se întâmplă şi la juniori şi te apuci de treabă. În timpul ăsta nu pui mâna şi pe armă. Pui mâna pe armă când simţi că vine hoţul".
{{text}}