Nationala

Lupescu știe ce lovituri mai pregătește Burleanu: "Asta i-am cerut soției! Credeți că așa m-am îmbogățit?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 21 March 2018

Ionuț Lupescu a încercat să anticipeze următoarele dezvăluiri pe care Răzvan Burleanu, președintele FRF, le va face despre perioada în care era director general al Federației.

Fostul internațional a dezvăluit că Răzvan Burleanu va publica în zilele viitoare noi dezvăluiri despre cum firma soției lui Lupescu s-a ocupat de catering-ul unor evenimente organizate de FRF.

"O să mai apară acum, de exemplu, că familia a ajutat Federația pentru că așa am vrut eu. La vremea respectivă, Federația nu stătea pe roze. O să mai apară și alte discuții, că a făcut soția mea unul,  două sau trei catering-uri în șase ani!

La un moment dat îmi aduc aminte că am rugat-o pe soția mea:  «Mâine, te rog frumos să rezolvi repede un catering pentru o delegație de la UEFA, pentru că cei de la Mogoșoaia nu mai puteau să facă față». Așa e când ai foarte multe vizite.

Tu crezi că din banii ăștia ne-am îmbogățit? Tu crezi că 2.400 de euro i-am băgat în buzunar? Sumele sunt derizorii. Acest Bogdan Popescu, mare specialist de marketing la ei, caută în dosare, în toată arhiva. Mai mult, am înțeles că a plătit din banii Federației un abonament la ANAF ca să poată luat toate firmele, să le judece și să le prezinte într-un anumit context.

Au pus pe agenda de lucru din Comitetul Executiv să îmi facă un dosar penal. Președintele în exercițiu nici măcar n-are curaj să facă asta", a spus Lupescu la TV Telekom Sport.

Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu se vor înfrunta pe 18 aprilie în alegerile pentru președinția FRF. Ceilalți candidați sunt Marcel Pușcaș, Sorin Răducanu, Victoraș Iacob și Adrian Teodorescu.

TOATE EPISOADELE DIN DEZVĂLUIRILE FĂCUTE DE BURLEANU ÎN CAMPANIA PENTRU ALEGERILE FRF:

Episodul 1: Război în linie dreaptă! Răzvan Burleanu, acuzații devastatoare pentru Mircea Sandu și Ionuț Lupescu: firme personale care "sifonau banii Federației"

Episodul 2: Burleanu vine cu o nouă serie de dezvăluiri: "Lupescu, Prunea & Nașu cumpără ceasuri de lux din banii FRF"

Episodul 3: Noi dezvăluiri ale lui Burleanu despre contracandidatul său: "Povestea unui comision marca Lupescu"

 Episodul 4: "Mătușa Elena" » Burleanu trece la atacul frontal: "Cum a scos Lupescu 300.000 de euro din Federație, apoi a trecut una dintre firme pe numele mătușii"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.