Nationala

EXCLUSIV/FOTO Imagini ANTOLOGICE de pe "Ilie Oană" » Ce nume IMENS dădea la lopată înainte de România - Serbia de la Turul de Elită

+9 Foto
FOTO: Cristi Preda (Ploiești)

Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto), Răzvan Luţac  —  miercuri, 21 martie 2018

Imagini senzaționale trimise de fotoreporterul GSP de la Ploiești! Înaintea debutului naționalei U19 la Turul de Elită, contra Serbiei, antrenorul de legendă al Stelei, Dumitru Dumitriu, a pus mâna pe lopată și a îndepărtat zăpada de pe gazon! 

Chiar dacă are 72 de ani, Țiți a fost în prima linie la deszăpezire. Echipat în treningul "naționalei" și cu un fes pe cap, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria României a coborât la munca de jos  și a cărat și celofanul pe care era încărcată zăpada. 

Eforturile lui Țiți și ale ajutoarelor lui au dat roade, iar terenul se prezintă acceptabil pentru debutul puștilor U19. 

Fost mijlocaș al Stelei, pentru care a evoluat între 1968 și 1972, Dumitriu a câștigat 3 Cupe ale României cu Steaua ca jucător. 

Ca antrenor, a câștigat 4 titluri cu echipa roș-albastră, două Cupe și o Supercupă. 
A calificat-o pe Steaua de 3 ori consecutiv în Liga Campionilor și, tot ca manager, a ajuns cu AEK Atena până în sferturile Cupei Cupelor, în sezonul 1997-1998! "Țiți" Dumitriu a câștigat un titlu și alături de Rapid, în sezonul 1998-1999. 

De asemenea, a fost asistentul lui Anghel Iordănescu la turneul fantastic făcut de România la Mondialul american din 1994. 

România U 19 începe astăzi aventura în Turul de Elită în fața Serbiei, de la ora 20:30. Doar primul loc din grupă duce la turneul final programat în iulie, în Finlanda. Meciul poate fi urmărit în transmisiune directă AICI. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.