International   •   Campionate   •   TOP FOTBALIȘTI

Drogba numește doi fotbaliști mai valoroși decât Messi

Articol de Cristian Toma   —  vineri, 23 martie 2018

Fostul internațional ivorian Didier Drogba consideră că Lionel Messi nu a ajuns încă la nivelul legendarilor fotbaliști Diego Maradona sau Pele.

Cu toate acestea, africanul în vârstă de 40 de ani a precizat în cadrul unui interviu acordat francezilor de la AFP că Messi este "un jucător extraordinar" și într-o zi îi poate egala pe cei doi.

"Messi, și dacă s-ar retrage acum, a făcut multe în fotbal. El nu este incă la nivelul lui Maradona sau Pele, dar nu este deloc departe de aceștia. Câștigarea unui Campionat Mondial îl va face și mai legendar. Este un jucător ieșit din comun", a declarat Drogba, care este jucător dar și proprietar al clubului nord-american Phoenix Rising.

Ajuns la 30 de ani, Messi este considerat de mulți specialiști unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului. Argentinianul, care se află la Barcelona de la vârsta de 14 ani, mai are contract până în iulie 2021 și este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 180 de milioane de euro. În tricoul formației blaugrana Messi a doborât numeroase recorduri inviduale dar și la nivel de echipă.


5 trofee Ballon d' Or (2009, 2010, 2011, 2012, 2015), cele mai multe, are Messi în cariera sa, la egalitate cu Cristiano Ronaldo

374 de goluri a marcat Messi în La Liga din 2004 până în prezent, fiind golgeterul all-time al competiției

sursa:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.