International   •   Campionate   •   ARGENTINA

VIDEO S-a stins "Nebunul" campion mondial, "cea mai frumoasă combinație între Maradona și Garrincha" » I-a dat gol și beat lui River!

Articol de Theodor Jumătate   —  vineri, 23 martie 2018

René Houseman, cea mai bună aripă argentiniană, campion mondial în 1978, alături de Kempes și Passarella, a murit joi, la numai 64 de ani. Suferea de șase luni de cancer la limbă.

55 de selecțiia adunat Houseman la națională (1973-79)

Argentina e tristă. Campionii săi mondiali se ridică la cer unul după altul. Săptămâna trecută, s-a dus Rubén Galván, răpus de ciroză la 65 de ani. Joi, a dispărut și René Houseman. Era cu un an mai mic. Din octombrie, suferea de cancer oral. Limba îi fusese atinsă de maladie. S-a stins și el...

13 goluria marcat René pentru selecționata albicelestă


Piticania cu fente și viteză

Houseman era genial. O piticanie de 1,65 m, care fugea ca un apucat pe aripă, fentând în toate direcțiile cu o abilitate ieșită din comun. Driblingurile în cascadă îi ieșeau mereu, și cu stângul, și cu dreptul. Șuta la fel de bine cu ambele picioare.

I se spunea Nebunul. Nu pentru cursele sale irezistibile, ci din cauza stilului de viață. Rebel, dincolo de limite. Cu băutura, a depășit cu mult aceste limite.

7 cluburia avut Houseman; cele mai importante: Huracán, River și Independiente

L-a sedus pe Menotti


César Luis Menotti, magicianul, antrenorul marelui vis împlinit în 1978, îl adora pe René. El l-a adus la Huracán, în 1973, și tot el i-a dat încredere la naționala albicelestă. Odată, Menotti l-a descris astfel: "Este cea mai frumoasă combinație între Maradona și Garrincha". Cea mai valoroasă extremă argentiniană.

René, cel care îi spusese cândva mamei "nu te îngrijora, aceste picioare te vor salva", a ajuns campion mondial la el acasă. La al doilea său turneu final. După 1974, titlul în 1978.

3 trofee a cucerit la club: titlul de campion cu Huracán (1973), Copa Libertadores și Cupa Intercontinentală (ambele 1984) cu Independiente

"De-abia mă țineam pe picioare atâta băutură"

Cu ani în urmă, le-a dezvăluit ziariștilor de la Olé cum i-a înscris el marelui Fillol beat fiind. S-a întâmplat pe 6 noiembrie 1977, la un Huracán - River 2-1 de ținut minte. "Numai cu răsuflarea mea puteam doborî orice jucător de la River".

Râdea când povestea. "Am venit la stadion după ce sărbătorisem toată noaptea aniversarea fiului meu. De-abia mă țineam pe picioare de atâta băutură. M-au băgat în duș de zece ori, mi-au dat cafea de nu mai puteam să beau".

A jucat întreaga partidă. Și, aproape de final, a înscris golul victoriei. "Am primit o pasă printre Perfumo și Ártico, iar când Fillol mi-a ieșit în cale, l-am trimis să caute mingea în plasă la colțul lung".

"«Nebunul» e cel mai bun din fotbalul nostru"

Cum a sărbătorit acel gol? "De bucurie, m-am aruncat în iarbă și m-am accidentat. Am ieșit de pe teren, m-am dus direct acasă. Voiam să dorm, să dorm, să dorm". Și-a amintit și cum cântau fanii la următorul meci: "Bea, bea, bea, René bea fără oprire, «Nebunul» e cel mai bun din fotbalul nostru".

Acesta era René Houseman. Nebunul. 

"Ți-am fost prieten adevărat, René. M-am bucurat de fotbalul tău"

Maradona nu-l poate uita pe Houseman. Pe 22 februarie 1977, Diego, care nu avea decât 16 ani și juca la Argentinos Juniors, a debutat în tricoul naționalei la 5-1 cu Ungaria, într-un amical disputat pe "Bombonera". El și Felman au intrat în minutul 62, schimbându-i pe Luque și Houseman. "Ți-am fost prieten adevărat, René. M-am bucurat de fotbalul tău. Odihnește-te în pace, Loco", a fost mesajul postat de Maradona pe Instagram. 

”Era impresionant. Un fotbalist apărut din neant. Nimic nu era lucrat la el. Totul era inspirație. Maradona a spus odată că Houseman era cel mai bun”

César Luis Menotti, selecționerul Argentinei campioană mondială în 1978

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.