Campionate

Lloris le-a dat o palmă colegilor după 2-3 în fața Columbiei: "Fotbalul nu înseamnă doar talent și picioare. Înseamnă și creier, și suflet"

FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  duminică, 25 martie 2018

Franța a pierdut amicalul contra Columbiei, 2-3. Hugo Lloris, căpitanul Franței, s-a înfuriat văzând lipsa de atitudine a "cocoșilor", învinși pe Stade de France după ce au avut 2-1 la pauză: "Am eșuat colectiv".

Al doilea amical la rând în care francezii conduc, dar nu reușesc să câștige. După 2-2 în Germania, deși au avut 1-0 și 2-1, fiind egalați a doua oară în prelungiri (90+3), înfrângerea suferită în fața Columbiei, la St. Denis, e mult mai dureroasă: 2-3, după 2-0 în 26 de minute și 2-1 la pauză.

"Am fost de nerecunoscut"

Cel mai supărat a fost căpitanul Hugo Lloris, care s-a oprit la zona mixtă înainte de duș, dezvăluie L'Équipe. Voia să spună ceva ce nu mai putea fi amânat. O critică și, în același timp, un avertisment pentru coechipieri, la nici trei luni de Mondial.
"Fotbalul nu înseamnă doar talent și picioare. Înseamnă și creier, și suflet", le-a reamintit portarul lui Tottenham. "În repriza a doua, am fost de nerecunoscut. Am eșuat colectiv. La națională trebuie să oferim mai mult". 

"Jucătorii nu au făcut ceea ce trebuia să facă, ceea ce așteptam de la ei. Când joci la echipa națională, e nevoie de altă stare de spirit. Columbienii ne-au dat o lecție de agresivitate" Didier Deschamps, selecționer Franța

80 de zileau mai rămas până la startul turneului final din Rusia (14 iunie - 15 iulie)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.