International   •   Campionate   •   GERmania

VIDEO Bolt a uimit la primul antrenament la Dortmund, dar antrenorul Borussiei l-a trimis la plimbare

Articol de Cristian Toma   —  luni, 26 martie 2018

Legendarul sportiv jamaican Usain Bolt este în continuare încrezător că va reuși și în fotbal după ce a triumfat în atletism, chiar dacă antrenorul Borussiei a încercat cu eleganță să-i transmită că locul lui nu e în fotbalul profesionist.

În vârstă de 31 de ani, Bolt a efectuat săptămâna trecută primul antrenament cu Borussia Dortmund. Cel mai rapid om al lumii s-a descurcat onorabil, reușind și o "floricică" de toată frumusețea, când i-a trecut mingea printre picioare unui coechipier.

După terminarea ședinței de pregătire, jamaicanul le-a spus reporterilor prezenți că își dorește să practice fotbalul la cel mai înalt nivel.

"Mi-au plăcut foarte mult aceste două zile. Trebuie să recunosc că a fost obositor, nu sunt obișnuit să alerg așa de mult. Am nevoie de motivație. Mai întâi am vrut să fiu în topul atletismului, acum vreau să fiu fotbalist. Cred că fotbalul mă poate motiva.


Sper să primesc șansa de a juca la prima echipă într-un astfel de stadion frumos. Mă voi pregăti din punct de vedere sportiv și apoi mă voi întoarce. Vreau să arăt lumii că este posibil. Vreau să pot juca pentru o echipă din primele cinci ligi ale Europei. Nu mă interesează dacă este din Anglia, Spania, Franța, Germania sau Italia", a declarat Bolt.

Speranțele lui Bolt au fost ucise din fașă de Peter Stoger. Austriacul de pe banca lui Dortmund a apreciat cum s-a mișcat Usain la antrenament din punct de vedere tehnic, dar i-a transmis jamaicanului că ar mai avea mult de lucrat din punct de vedere fizic pentru a juca la nivel mare, deoarece "fizicul de fotbalist e una, cel de atlet e alta". 

Usain Bolt este detinătorul recordurilor mondiale la 100 m și 200 m, având în palmares opt titluri de campion olimpic. El s-a retras din atletism în 2017.



sursa: oasport.it

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.