Traumele din fotbal rămân cu noi. Iar una dintre cele mai mari a fost România-Suedia 1994. Voi vă amintiți cum ați trăit noaptea aia?
Eu recunosc, primul lucru pe care l-am făcut în noaptea aceea era același lucru pe care l-am făcut în toate nopțile de la Mondialul din America. După ce am umplut cada cu apă rece de munte, m-am dus din 20 în 20 de minute să bag capul în ea ca să mă asigur că stau treaz. Aveam 8 ani și trebuia să înțeleg de atunci că nu îmi place să pierd nopțile.
Au urmat 90 de minute ca un carusel. Sărituri prin casă, fugă înspre televizor, fugă înapoi în fotoliu, fericire, disperare și năduf, speranță și dezamăgire. Antipatie intensă pentru Ravelli.
La final, când am înțeles că nu mai avem niciun meci de disputat la Mondiale, că trebuie să plecăm acasă, înapoi în cenușiul ăla de mijlocul anilor '90, m-am comportat ca un bărbat adevărat. Adică m-am dus și am tras până am smuls perdeaua din sufragerie. Mi s-a părut că așa e drept, că trebuie să distrug ceva pentru inima mea rănită.
Am adormit apoi, dar ceva din zațul acelei nopți nu a trecut nici până astăzi.
Întrebarea rămâne. Voi vă mai amintiți cum ați trăit noaptea de la România-Suedia 1994?
{{text}}