International   •   CM 2018   •   anglia

Apelul lui Sterling către fanii naționalei Angliei: "Nu mai fiți așa negativiști!" » Ce le-a mai cerut mijlocașul lui City suporterilor

Foto: Reuters

Articol de Cristian Toma   —  marţi, 27 martie 2018

Internaționalul englez Raheem Sterling i-a îndemnat pe fanii selecționatei Albionului să își susțină favoriții la turneul final al Campionatului Mondial din aceasta vară, care va avea loc în Rusia.

Într-un interviu acordat celor de la BBC, Sterling a declarat că își dorește din partea suporterilor britanici mai mult atașament față de naționala lor. Mijlocașul lui Manchester City le-a mai cerut fanilor să nu mai fie atât de negativiști.

"Simt uneori că există prea mult negativism. Mi-ar plăcea să aud câteva remarci pozitive, doar ca băieții să știe că toată lumea este alături de ei. Dacă doriți că țara voastră să meargă bine, așa cum spune toată lumea, veniți cu opinii pozitive. Faceți-i pe băieți să se ducă la Campionatul Mondial cu capetele limpezi, știind că toți sunt în spatele lor și că toată lumea e cu ei. Știm ce putem face: să le acordăm acel sprijin de a ști și a simți că sunt iubiți. Dacă le oferim susținere jucătorilor care sunt acolo.... nici nu știți cât de mult îi va ajuta acest lucru și le va spori încrederea în ei. Credeți-mă, veți vedea cu siguranță o Anglie mai bună!", a declarat Sterling.

Sterling, 23 ani, a venit la Manchester City de la Liverpool în iulie 2015 pentru 62,5 milioane de euro. El mai are contract cu "cetățenii" până în iulie 2020 și este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 80 de milioane de euro.


2 goluri în 36 de partide a înscris Sterling pentru naționala Angliei pentru care a debutat în 2012

Surse: sport24.co.zaespn.com360nobs.com

Fii parte din redacția noastră! Jurnalisport e un proiect inovativ GSP, susținut de Google. În fiecare lună, GSP îi va recompensa pe cei mai performanți useri Jurnalisport. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.