Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Victorie uriașă pentru Serena Williams » Ce se întâmplă cu fostul lider mondial începând cu turneul de la Madrid

FOTO: REUTERS

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 28 martie 2018

Revenită în circuit în acest an, Serena Williams se va bucura în sfârșit de schimbarea mult dorită în circuitul WTA, urmând să beneficieze de clasament protejat la turneele din acest an.

Inițial, schimbarea urma să fie implementată începând cu sezonul viitor, însă șefii din WTA au decis în cele din urmă ca regula să fie aplicată începând  cu turneul de la Madrid.

Serena Williams e marea beneficiară a acestei schimbări. 

Organizatorii turneului de la Madrid, care va începe în luna mai, îi vor acorda amerincancei privilegiul de a fi favorită 2 a competiției, chiar dacă Serena ocupă în prezent locul 491, după ce a absentat mai bine de un an, perioadă în care a fost însărcinată.


Astfel, Serena se va bucura de privilegiul "clasamentului protejat", la fel ca bielorusa Viktoria Azarenka, jucătoare ce va fi favorită 8 la Madrid, deși în prezent e în afara TOP 100.

CITITORII GSP.ro SUSȚIN NOUA LEGE

În urmă cu o săptămână, cititorii GSP.ro au fost invitați să-și exprime punctul de vedere pe acest subiect într-un sondaj de opinie. 55% dintre respondenți au fost de acord cu schimbarea de care vor beneficia jucătoare precum Serena Williams sau Viktoria Azarenka.

AR TREBUI SĂ-I MULȚUMEASCĂ lUI CAHILL


Tot mai multe voci au cerut ca jucătoarele care revin după nașterea unui copil să aibă clasamentul protejat. Prima și cea mai vegementă a fost cea a lui Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep. Apoi și James Blake, fost număr 4 ATP, a luat atitudine. 

Darren Cahill a fost primul care a reacționat, declarând că: "Serena, la fel ca toate jucătoarele care au născut, trebuie protejată de WTA. Trebuie să aibă clasamentul protejat".

Fără clasament, Serena a beneficiat de trageri la sorți complicate în turneele pe care le-a jucat până acum, la Indian Wells și Miami. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.