Dinamo nu ar putea fi cedat în acest moment niciunui posibil cumpărător întrucât există un sechestru asigurător pe acțiunile clubului, iar ele se ”eliberează” abia după ce Negoiță îi plătește datoria lui Badea
Este subiectul cald al zilei la Dinamo. Vânzarea clubului, Ionuț Negoiță afirmându-și public intențiile. Au început să se miște lucrurile, investitori, fani care vor să se organizeze în socios pentru a prelua clubul, legende și oameni politici!
Problema e că în acest moment Ionuț Negoiță nu are cum să vândă Dinamo, întrucât de 6 săptămâni există un sechestru asigurător stabilit de instanță pe acțiuni. Acele 92,9% din pachetul pe care actualul patron l-a luat în 2013 de la fostul patron, Nicolae Badea, pentru care există acea datorie de 2 milioane de euro. Este o decizie definitivă a Curții de Apel București 31457/3/2014. Care este situația în prezent?
Ionuț Negoiță rămâne titularul acțiunilor, doar că există limitări. "Acțiunile nu pot fi tranzacționate, nu pot face obiectul unor garanții. În momentul în care Badea primește banii restanți, acțiunile devin libere și se poate vinde clubul în orice moment", au comentat surse apropiate grupării. Nu poate nimeni altcineva să scoată acțiunile la licitație sau să le cesioneze vreunui fond de investiții. Cu toate că există un litigiu și o datorie neachitată, Negoiță și Badea țin periodic legătura. "Există o comunicare normală până se va găsi o soluție", au precizat aceleași surse.
Negoiță a transmis că se va achita de acea datorie, în timp ce Badea este dispus încă să aștepte, transmițând că nu are intenții privind o revenire la club sau de a pasa direct acțiunile unor viitori proprietari.
5 milioane de euroeste suma pe care o solicită Negoiță pentru vânzarea clubului Dinamo
INVESTITORI » Promit oameni din Anglia și din Spania
În privința discuțiilor cu oameni de afaceri dispuși să investească la Dinamo, acestea se pot purta fără piedici. "Tranzacția, dacă se va face, necesită timp, este un deal diligence complet, administrativ și financiar, care nu se poate face de la o zi la alta, de la o săptămână la alta", au transmis cei dispuși să bage bani.
Săptămâna viitoare, există informații conform cărora ar urma să sosească la București reprezentanții fondului de investiții din Marea Britanie, până acum fiind convorbiri doar în străinătate. Adrian Thiess a intermediat discuțiile, iar oamenii de afaceri au transmis că în cazul preluării clubului pot aduce în staff-ul executiv oameni de fotbal care au lucrat în Premier League și LaLiga!
{{text}}