Nationala

Hagi, sfaturi prețioase pentru puștii de la U19: "Sunt copiii mei până la moarte!" » Ce spune despre plecarea de la Viitorul

FOTO: RAED KRISHAN

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 29 martie 2018

Gheorghe Hagi, antrenorul Viitorului, a comentat eșecul dureros suferit de România U19, care a ratat în ultimele minute calificarea la EURO. 

"După părerea mea, viața e făcută din momente și decizii. Sub nicio formă nu trebuie să dai în acești jucători vreodată. Nu sunt maturi, rămâi lângă ei și dă-le sprijinul de care au nevoie.

Ei trebuie să se refacă, să se gândească la ziua de mâine. Am vorbit deja cu jucătorii mei de la lot, le-am explicat că și noi am trăit așa ceva în 1994, dar nu am plâns toată luna. Dacă stau să plângă, vin alții în locul lor. Dacă Moruțan era de la Viitorul, i-aș fi spus aceleași lucruri. Chiar dacă-mi cert copiii, sunt copiii mei până la moarte". 

Hagi a vorbit și despre planurile pe care le are la Academie în perioada următoare. 

"Am vrea să mai lucrăm și la stadion, să mărim lojele. Nu stăm pe loc, nu suntem plafonați. Am avut ședință cu colaboratorii mei, le-am transmis clar obiectivele din perioada următoare. Cred că Academia va merge foarte bine, obiectivele sunt fixate pe categorii de vârstă. Și pe partea tehnică, dar și administrativă.

Dacă într-o zi nu voi mai fi, va trebui să găsesc un antrenor și pentru echipa mare. Costel Gâlcă e un antrenor pe care îl apreciez, dar nu am luat o decizie. În momentul de față, nu știu ce se va întâmpla cu mine. Sunt discuții, sunt dispus să încep să lucrez la o echipă competitivă, care vrea să câștige lucruri. Nu aș vrea să mai preiau o echipă din mers. Cred că acestea au fost greșelile din cariera mea. 

La echipa de club ți-e mult mai greu. Nu ai mulți bani să construiești. E mai ușor la echipele naționale, unde lucrezi cu cei mai buni și talentați jucători. Evident, dacă știi să selectezi. Singurul proiect care m-ar motiva ar fi să dau de o generație care să fie mai bună ca a noastră. 

O să vedeți că din cele 3 loturi ale Viitorului care au prins play-off-ul în ultimii 3 ani vor fi 11 jucători în echipele naționale", a spus Hagi, la TV Digi Sport .

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.