În a doua parte a interviului-eveniment cu Cristi Chivu, fostul mare internațional povestește calvarul prin care a trecut din cauza accidentărilor la cap și la piciorul drept, oferind explicațiile umane ale retragerii intempestive de la națională, în mai 2011.
Iată un fragment din interviul care poate fi citit integral în Gazeta de vineri (ediția tipărită - la chioșc, ediția digitală - AICI)
"- Cristi, au trecut opt ani de la teribila ta accidentare la cap în meciul cu Chievo, te-ai confruntat apoi cu probleme medicale și la degetele piciorului drept. Cum mai stai cu sănătatea după retragere?
- E o istorie complicată și pot să spun acum niște lucruri în premieră, fiindcă nu mai sunt în activitate. După ce m-am operat la cap, n-am mai fost același om. Nu mai aveam cum să fiu ca înainte. A fost o accidentare care mi-a produs traume. Când am revenit pe teren, îmi paraliza pentru câteva secunde toată partea stângă dacă loveam mingea cu capul! Nu mai puteam să fac nimic! Treptat însă, lucrurile s-au mai îmbunătățit, dar mi-am pierdut pentru totdeauna sensibilitatea la degetele mâinii stângi.
Chivu se ciocnește cap în cap cu Pelissier în Chievo - Inter, pe 6 ianuarie 2010
Cristi pe targă după accidentarea teribilă suferită la cap
- Adică nu mai simți nimic atunci când le folosești?
- Nimic! Dacă ating ceva, sunt obligat să mă uit ca să-mi dau seama ce am în mână. De exemplu, când bagi mâna în buzunar, în mod normal realizezi prin pipăire care e cheia, bricheta sau portofelul. Eu nu mai pot face treaba asta. Trebuie să scot tot și să văd ce obiecte sunt. Asta e! M-am obișnuit și m-am adaptat la noul meu corp. N-am mai avut probleme în ultima vreme, dar nu știu ce-mi va rezerva viitorul. Mă aștept la orice!
Cicatricea din creștetul lui Chivu: așa arata reșițeanul după operație
"Nu avea sens să păcălesc viața și naționala"
- Ai mai vizionat imaginile cu accidentarea?
- Da, în perioada după ce am suferit necazul. Nu-mi amintesc deloc lovitura, căzătura, ci doar faptul că eram conștient pe jos, dar brațul stâng îmi era paralizat. Nici nu l-am mai simțit vreo două luni. Mi-am pus mâna în cap să văd dacă-mi curge sânge, însă nu mai aveam os. Era o gaură!
- Au toate aceste chestiuni legătură cu retragerea ta bruscă de la națională în mai 2011, cu doar câteva zile înaintea unui meci important cu Bosnia?
- Mi-era greu să mai continui. Mi-am dat seama că nu mai pot ajuta cu nimic la lot. Am avut o discuție sinceră cu Răzvan Lucescu, i-am zis că nu mai are rost să merg mai departe, fiindcă mă chinuiesc. Și mai bine dau posibilitatea unui copil să intre și să crească. I-am explicat selecționerului că nu-mi propun să păcălesc viața și naționala doar de dragul de a fi pe teren: "Știu că lumea o să mă înjure, o să spună că am ales nu știu ce, dar îmi asum decizia spre binele a ceea ce vrei să construiești la națională. Nu pot mai mult, nu vreau să ne amăgim inutil".
"Am vrut să ne depășim limitele la Euro 2008"
- Ce-ai avut în suflet în momentele alea?
- Nu mi-a fost deloc ușor. Retragerea de la națională a însemnat cea mai dificilă alegere a carierei, fiindcă reprezentativa a însemnat pentru mine enorm. Eeeeenooorm! Simțeam că am o datorie față de țară, față de suporterii care aveau mari așteptări. Nu știu dacă am făcut mult sau puțin pentru echipa României, dar știu sigur că mi-am pus mereu sufletul pe tavă când am venit la lot. Și am încercat ca lucrurile să meargă cât mai bine. Din păcate, socoteala nu a ieșit cum mi-aș fi dorit.
- Mai regăsești la naționala de azi patosul acela memorabil de la imnul cântat de echipă la meciul cu Franța de la Euro 2008?
- Trebuie să existe! La Euro 2008, într-o grupă infernală, am vrut să ne depășim limitele, ceea ce ne-a făcut să avem acele trăiri intense. Era și o emulație extraordinară, România se întorcea la un turneu final după opt ani de absență și ne-am dorit să realizăm mai mult decât ne-ar fi permis valoarea noastră de la acel moment. Chiar mi-a trimis recent cineva din fostul staff o filmare când exersam intonarea imnului înaintea partidei cu Franța. Am scos atunci toți băieții pe hol, am repetat de câteva ori, iar concluzia a fost: "Mâine cântăm de rupem norii!". Adevărul e că imnul îți transmite ceva aparte, treci mai ușor peste emoții, le alungi. Poate că și episodul acesta a avut partea lui de contribuție la acel 0-0 cu Franța.
"Plângeam pe teren din cauza durerilor la picior"
- Au venit însă penalty-ul ratat de Mutu cu Italia și eșecul cu Olanda într-o grupă din care am avut șansa să trecem miraculos mai departe!
- Nu suntem obișnuiți să jucăm un lanț de meciuri decisive într-un interval scurt de timp. Cu Olanda, benzina ajunsese deja sub linia roșie! Iar cu Italia am fi putut câștiga dacă Adi nu rata lovitura de la 11 metri. Când era mingea la Mutu, n-aveam niciodată emoții. Chiar înainte să execute, m-am dus spre bancă să beau apă, iar nea Piți îmi tot striga: "Spune-i să fie serios!". "Lasă-l, domne, că e serios, știe cum să bată!". A ratat, din păcate. Se mai întâmplă. A contat, cu siguranță, și faptul că Buffon îl știa bine pe Adi.
- Ne întoarcem, te rog, la necazurile cu accidentările? Nu mi-ai povestit nimic despre șirul de operații de la picior!
- După prima intervenție, lucrurile nu s-au rezolvat. După a doua, nici atât, deși, ulterior, am jucat vreo șase luni fără fascia plantară, iar durerile erau groaznice. Plângeam pe teren! Retragerea din activitate era inevitabilă. La a patra operație i-am spus doctorului că o fac numai ca să trăiesc normal, fără să fiu obligat să umblu încălțat prin casă. Nu puteam merge desculț! Nu mă mai interesa fotbalul, ci doar sănătatea, fiindcă îmi doream să mă joc în liniște cu fetele, să am o viață normală. A fost dificil să spun "stop" fotbalului, la fel cum se întâmplase și la momentul retragerii de la națională, când am făcut un pas înapoi din motive obiective, dar criticile au curs nemeritat. Pur și simplu, îmi era teamă să mai continui!".
Citește și prima parte a interviului cu Chivu, apărută în ziarul de joi: EXCLUSIV Chivu rupe tăcerea într-un interviu-eveniment pentru cititorii GSP și face un anunț în premieră legat de alegerile FRF » Ce îi reproșează lui Burleanu
{{text}}