Sporturi   •   Handbal   •   CUPA ROMÂNIEI

CSM București și restul lumii » Final Four-ul Cupei României pornește la Ploiești cu o favorită certă, câștigătoarea ultimelor două ediții

Per Johansson în dialog cu Cristina Neagu și Majda Mehmedovici FOTO Cristi Preda

Articol de Marian Ursescu   —  sâmbătă, 31 martie 2018

Cine poate să pună pierdică "tigroaicelor"? CSM Roman a fost echipa ghinionistă la tragerea la sorți, moldovencele urmând să joace cu campioana României în semifinale. E reeditarea finalei Cupei Romîniei de acum două sezoane, când la Cluj-Napoca, Romanul a cedat, 24-32.

Acum echipa lui Dumitru Muși încearcă imposibilul, luând exemplul Craiovei care le-a învins pe bucureștence în campionat! Tehnicianul de la CSM Roman e la al doilea Final Four consecutiv, după ce anul trecut a ajuns în aceeași fază cu Unirea Slobozia.

CSM vine cu Per Johansson!

Noutatea absolută la CSM București este tehnicianul suedez Per Johansson, care revine după doar 9 luni pe banca fostei sale formații. Johansson a condus joi seara primul antrenament al noii sale echipe. Nordicul va sta prima dată pe banca "tigraoicelor" sâmbătă, la partida cu CSM Roman, din Final Four-ul Cupei României, la Ploiești. Acum un sezon, Per Johansson se desărțea de CSM București după un meci tot la Ploiești, și tot în Cupa României. Finala câștigată în fața celor de la SCM Craiova, 33-21.


"Când a venit oferta de la CSM București nu am putut să o refuz. E mirajul de a sta pe banca unei echipe, de a ajunge cu ea în Final Four-ul Ligii Campionilor. Sper să mergem până la capăt", a declarat suedezul vineri. Per Johansson o înlocuiește pe Helle Thomsen, daneza care a fost schimbată după faza grupelor principale în Liga Campionilor.

Marele examen pentru Per Johansson și CSM București vor fi meciurile cu Metz, din sferturile Ligii Campionilor. Turul e la București pe 6 aprilie, returul în Franța pe 15 aprilie.

Miza e Europa

Prima semifinală din Cupa României, cea dintre HCM Rm. Vâlcea și Dunărea Brăila, are o miză dublă. Primul lucru ar fi trofeul pus în joc, al doilea, locul în Europa! Cum e greu de crezut că Neagu și compania se vor încurca împotriva Romanului, echipa care va câștiga dintre Brăila și Vâlcea va obține automat locul de cupă europeană, în Cupa EHF. "Obiectivul nostru este acela de a ajunge în Europa. Sper să o facem acum, după Cupa României, pentru a nu mai sta cu emoții în campionat", a declarat Petre Berbecaru, președintele de la HCM Rm. Vâlcea.


Florin Pera, antrenorul Brăilei, speră și el ca echipa sa să salveze sezonul și să prindă un loc în Europa. "Ne dorim să jucăm în cupele europene. Ar fi încununarea muncii începute la Brăila", a declarat tehnicianul.

Programul meciurilor din Final 4

Sâmbătă, 31 martie

15:00 HCM Rm. Vâlcea-Dunărea Brăila

18:00 CSM București-CSM Roman

Duminică, 1 aprilie

13:00 finala mică

16:00 finala mare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.