Sporturi   •   Tenis   •   FINALĂ WTA MIAMI

VIDEO S-a terminat finala de la Miami » Victorie în două seturi pentru Sloane Stephens în fața Jelenei Ostapenko

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 31 martie 2018

Sloane Stephens (12 WTA) și-a desăvârșit parcursul perfect de până acum de la Miami, impunându-se în finala cu Jelena Ostapenko (5 WTA), scor 7-6 (5), 6-1, după o oră și 33 de minute.

Problema câștigătoarei s-a pus doar în primul set. Cele două jucătoare au reușit o serie interminabilă de break-uri, fiecare impunându-se de câte 4 ori pe serviciul adversarei.

Primul set s-a decis în tie-break, unde Stephens a fost mai agresivă, profitând și de erorile letonei.

Setul secund a curs într-o singură direcție, deținătoarea titlului de la US Open defilând către titlu. A fost 6-1, un set-fulger terminat în 35 de minute.


Este primul succes al lui Sloane Stephens după titlul cucerit la US Open. De atunci, americanca s-a confruntat cu o serie de accidentări și a evoluat departe de cea mai bună formă. 

Stephens își continuă și procentajul perfect din finalele jucate până acum în carieră: 6 disputate, toate câștigate. 

Ambele jucătoare au traversat o formă de zile mari la Miami și au eliminat nume importante până să ajungă în finală. 


Americanca Sloane Stephens le-a eliminat pe Alja Tomljanovici, Monica Niculescu, Garbine Muguruza, Angelique Kerver și Viktoria Azarenka.

Nici Ostapenko nu s-a lăsat mai prejos. Letona a arătat o formă extraordinară față de ultimele săptămâni și nu a pierdut nici măcar un set până în finală, învingându-le pe Timea Babos, Beatriz Haddad Maia, Petra Kvitova, Elina Svitolina și Danielle Rose Collins.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.