Jumătate din antrenorii noștri de primă divizie au o problemă de atitudine. Trăiesc intens meciurile, unii chiar prea intens, cazul lui Petrescu și Stoican, și ajung în situația de a fi eliminați.
Să convenim: niciun antrenor din Liga 1 nu e un sfânt pe bancă. Exclus! Fiecare are nervii lui. Unii, i-am numi "moderați", au o capacitate mai mare de a și-i ține în frâu, chiar dacă pe teren "ard". Apoi ar fi categoria "agitaților".
A celor care trăiesc meciul 90 de minute din 90 la puls 180. Gesticulează, protestează, își ceartă jucătorii sau pe arbitri, dar au o anume măsură. Și, în sfârșit, "colericii". Antrenorii al căror grad de irascibilitate nu cunoaște limite.
GSP.ro i-a împărțit pe cei 14 tehnicieni din Liga 1 în funcție de aceste trei criterii, iar concluzia este că jumătate dintre ei au o problemă de atitudine.
*Click pe imagine pentru zoom!
8 eliminări
au suferit antrenorii din Liga 1 în acest sezon
Frate cu tribuna
Când se simte dezavantajat, Stoican erupe ca un vulcan. E liderul antrenorilor expediați în tribună.
Prima oară a pățit-o la 0-2 cu Sepsi, pe 29 august 2017, după ce s-a certat cu arbitrul Mladenovici. Apoi, la 3-3 cu Botoșani, când a intrat pe teren pentru a protesta la o lovitură de pedeapsă acordată gazdelor. Și, ultima oară, la Cluj.
După ce i-a acordat un out lui Poli, "centralul" Rădulescu a întors decizia, iar în urma aruncării de la margine, Deac a înscris singurul gol al partidei. "Mă deranjează când un arbitru n-are personalitate. Cum au pus presiune clujenii, cum și-a schimbat decizia!", a comentat Flavius.
"Este strigător la cer să nu poți discuta cu arbitrul! Prea ușor te elimină. Era o fază la care se putea da sau nu penalty. Nu i-am vorbit urât. Doar am întrebat"
Flavius Stoican, despre "centralul" Sebastian Colțescu
TurboPetrescu
Dan Petrescu e genul care se transformă subit pe bancă. Devine exploziv. Prin comportamentul său pune presiune pe propriii jucători, pe arbitri și uneori sfârșește suspendat, cum s-a întâmplat de două ori în acest sezon.
Ultima oară a primit 2 etape și 6.800 de lei amendă pentru eliminarea din meciul CFR-ului cu Poli Iași (2-1). Sugestiv în acest sens e și cadoul primit în decembrie trecut, la împlinirea a 50 de ani.
Pe un tort realizat după modelul unui teren se derulează o scenă în care arbitrul îi acordă "galben" unui jucător CFR-ist pentru simulare, iar Petrescu protestează vehement şi e ţinut de un oficial ca să nu intre pe gazon (foto).
"Dan Petrescu lovind scaunul cu piciorul seamănă un pic cu Sorin Cârțu șutând în plexiglasul băncii de rezerve la Basel"
Helmuth Duckadam, comentând o ieșire a "Bursucului" la 0-0 cu Botoșani
De ce Hagi
Ar putea surprinde prezența lui Gică Hagi tocmai la "colerici", atâta vreme cât n-a suferit nici măcar o eliminare în acest sezon. Adevărul este însă că patronul-antrenor al Viitorului se agită foarte mult pe margine. Cel mai adesea și-a îndreptat reproșurile către propriii jucători, iar dacă s-a mai luat și de arbitri, niciodată n-a întins atât de mult coarda încât să-l determine pe vreunul să-l expedieze în tribună.
"Nu sunt un tip foarte nervos. Doar trăiesc momentul. La mine, sângele este cald. Mă aprind repede"
Gică Hagi, în cotidianul Libertatea
Bântuit de derapajele trecutului
De când a revenit în Liga 1, preluând-o pe ACS Poli, Leo Grozavu n-a ieșit "în decor". Dar greșelile trecutului, toate petrecute în mandatele de la FC Botoșani, îl recomandă drept "coleric".
Temperamentalul tehnician și-a înjurat jucătorii ca la ușa cortului în septembrie 2015, în cursul unui meci pierdut la Chiajna, pentru ca-n martie 2017, la un 0-3 cu Astra, să-i înfigă mâna-n gât lui Golofca. Incident în urma căruia și-a prezentat demisia.
Accidentul "Enache"
Costel Enache nu e cunoscut drept un client al arbitrilor. Dar la 3-3 cu Iașiul l-au lăsat și pe el "siguranțele", fiind eliminat de "centralul" Sebastian Colțescu, cel care-l expediase în tribună, mai devreme, și pe omologul Flavius Stoican.
"Am fost un pic mai tensionat, dar am argumente. S-a acordat greşit penalty împotriva noastră, iar la ultima fază a meciului n-a vrut să ne dea unul şi nouă. Când Colțescu m-a trimis în tribună nici măcar n-am protestat. Am aruncat cu o sticlă de apă pentru că eram supărat pe jucătorii mei, el a venit şi mi-a zis că am un minut să părăsesc terenul", a spus antrenorul Botoșaniului.
{{text}}