Andreea Amalia Roșca (19 ani, 407 WTA) și-a trecut azi în palmares încă un titlu în circuitul ITF de 15.000 de dolari, al 6-lea al carierei, toate cucerite în ultimele 4 luni.
Jucătoarea noastră s-a impus în finala turneului ITF Antalya 12, unde a învins-o pe rusoaica Varvara Flink (21 de ani, 678 WTA), scor 6-3, 6-4, după o oră și 19 minute de joc.
În ciuda locului din clasament, adversara Andreei nu a fost una facilă, Varvara Flink fiind clasată în trecut pe locul 218. Totuși, din cauza unei serii de accidentări, clasamentul rusoaicei s-a prăbușit între timp.
Grație victoriei de azi, Andreea Roșca va urca începând de luni pe locul 380, cea mai bună clasare a carierei.
{{text}}