Nationala

Gest superb al lui Gicu Grozav » Tricoul decarului din meciul cu Suedia, scos la licitație de suporterii naționalei pentru un stelist grav bolnav

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 01 April 2018

Gicu Grozav, decarul echipei naționale, a fost protagonistul unui gest superb imediat după finalul partidei amicale cu Suedia de marțea trecută, scor 1-0.

Acesta le-a dăruit tricoul suporterilor din facțiunea "Uniți sub Tricolor", care se implică în cazul umanitar al lui Ticu Marian Cristian, un suporter stelist grav bolnav.

Tricoul lui Grozav a fost scos la licitație pe pagina de Facebook a celor de la Uniți sub Tricolor, prețul de pornire fiind de 450 lei. Licitația se va finaliza pe 6 aprilie, iar până acum prețul tricoului a ajuns la 1.700 de lei. Suma strânsă la finalul licitației va fi donată integral familiei suporterului aflat în dificultate.

8.704 €s-au strâns până acum, în total, din donații

Ticu Marian Cristian, poreclit "Chinezu'", a fost diagnosticat de curând cu leucemie acută mieloblastica (LAM4) și în prezent urmează un tratament cu citostatice. Acesta este internat la Spitalul Municipal din București și are nevoie urgentă de donatori de sânge, cu mențiunea că această donare de sânge trebuie să se desfășoare pe parcursul mai multor luni, deoarece sângele este perisabil și nu se menține mai mult de 2-3 săptămâni.

Cei care vor să doneze sânge o pot face la Centrul de Transfuzii Sangvine Bucuresti, aflat în Strada C. Caracas nr. 2-8, sector 1 București sau la orice centru de transfuzii din țară.

Momentan, costurile totale ale tratamentelor nu sunt cunoscute, dar sunt situate între 50.000€ și 200.000€. Acestea vor fi comunicate după aflarea tuturor detalilor.

Cei care vor să contribuie financiar o pot face în  contul RO04BTRLRONCRT0357718901, deschis la Banca Transilvania.
Titular cont : Ticu Marian Cristian

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.