Președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, îi avertizează pe fanii și oficialii Barcelonei înaintea finalei Cupei Regelui, ce se va disputa peste trei săptămâni la Madrid.
Tebas amenință cu sancțiuni în cazul în care imnul Spaniei va fi fluierat de suporterii catalani, la fel cum s-a întâmplat la precedentele ediții ale finalei Cupei. Barcelona a disputat de fiecare dată în ultimii patru ani ultimul act al competiției, iar la fiecare ocazie fanii echipei au arătat lipsă de respect în timpul intonării imnului.
Președintele Ligii consideră că partida de pe 21 aprilie ar putea fi chiar suspendată, dacă fanii vor avea un comportament extremist. De asemenea, Tebas este de părere că Articolul 155 din Constituția Spaniei, care prevede aplicarea unor măsuri drastice în vederea recuperării unor teritorii ce se declară autonome, ar trebui aplicat în timpul disputei de pe ”Wanda Metropolitano”.
”Este Cupa Regelui, nu La Liga. Am spus de fiecare dată că pot apărea sancțiuni, se poate ajunge chiar până la suspendarea jocului, dar nu avem în legislație o asemenea prevedere. Trebuie să avem o schimbare, chiar dacă nu putem prezice ce se va întâmpla”, a fost declarația oficialului spaniol.
Finala Cupei Regelui se va disputa între Barcelona și Sevilla pe data de 21 aprilie, la Madrid, pe stadionul celor de la Atletico, ”Wanda Metropolitano”. Catalanii sunt în căutarea celui de-al patrulea succes consecutiv, în vreme ce Sevilla speră să obțină primul trofeu după o pauză de opt ani.
International • Campionate • CUPA SPANIEI
Președintele Ligii Spaniole amenință Barcelona înainte de finala Cupei Regelui: ”Articolul 155 ar trebui să fie aplicat dacă fanii catalani vor fluiera imnul Spaniei”
foto: reuters
Articol de Alexandru Pavel — luni, 02 aprilie 2018
{{text}}