Fotbal   •   Liga 1   •   ACS POLI TIMIȘOARA - SEPSI SFÂNTU GHEORGHE 2-2

VIDEO Meci spectaculos cu 4 goluri între ACS Poli și Sepsi Sfântu Gheorghe » Raț a fost eliminat la debut

Foto: Mediafax

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 02 aprilie 2018

ACS Poli Timișoara și Sepsi au oferit un meci spectaculos, încheiat 2-2, în ultima partidă a etapei a 3-a din play-out.

Gazdele au deschis scorul după 23 de minute. Haruț i-a pasat ideal lui Roman, acesta a șutat în portar, dar mingea a ricoșat fericit la Ciucur, care a îndeplinit o simplă formalitate.

Sepsi putea egala 10 minute mai târziu, dar Straton a respins miraculos lovitura de cap din câțiva metri a lui Ursu.


Imediat după pauză a venit și egalarea. Dalmau a prins un șut slab de la distanță, dar mingea l-a lovit pe Artean, a căpătat o traiectorie derutantă și s-a dus în poartă.

Sepsi a preluat conducerea în minutul 79, când nou-intratul Benjamin Kuku a înscris cu un șut frumos de la 22 de metri.

Covăsnenii își puteau mări avantajul în minutul 82, dar Fulop a lovit bara dintr-o lovitură liberă de la 21 de metri.

Timișoara a egalat in-extremis, cu un minut înainte de final. Maxi Oliva a scăpat singur, a trimis în portarul Niczuly, dar mingea a ajuns la Șeroni, care a înscris cu poarta goală din câțiva metri.


Răzvan Raț , 36 de ani, a văzut "roșu" direct la debutul pentru ACS Poli, după o intrare criminală asupra lui Benjamin Kuku în minutul 90+3. Raț bifase ultima apariție în Liga 1 într-un Farul - Rapid 2-1, din 28 mai 2003. Adică acum 14 ani și 11 luni! A fost prima eliminare a lui Raț în Liga 1, în 98 de meciuri jucate. 

"Popică" la meci

Pe "Dan Păltinișanu" a fost prezent în tribune și Ionuț Popa, fostul antrenor al bănățenilor. Acesta a plecat de la Poli înainte de finalul sezonului regulat, semnând ulterior cu UTA, ca director tehnic.

Sepsi a acumulat 13 puncte, situându-se în continuare pe ultimul loc în clasament. De partea cealaltă, Poli Timișoara rămâne fără victorie în play-out, dar urcă un loc, până pe 5, peste Gaz Metan Mediaș. 

ACS Poli - Sepsi Sfântu Gheorghe 2-2

Au marcat:
Ciucur '23, Șeroni '89 / a.g. Artean '49, B. Kuku '79

TEXT / VIDEO

ACS Poli: Straton - Haruţ, Cânu, Artean, Raţ - Enescu, Vaşvari - Munteanu, Croitoru, Ciucur - Roman

Rezerve: 
Smaranda, Străuț, Șeroni, A. Popovici, M. Oliva, Bîrnoi, Oct. Drăghici

Antrenor:
Leo Grozavu

Sepsi Sfântu Gheorghe: Niczuly - Dalmau, Ursu, Obsivac, Sato - Ghinga, Simonovski - Oliveira, Fulup, Y. Hamed - Tandia

Rezerve
: Fejer, Ross, Petrovikj, Hadnagy, B. Kuku, C. Dima, Rodriguez Gorrin

Antrenor:
Eugen Neagoe

Arbitru: Radu Petrescu (București) / Asistenți: Mircea Grigoriu (București) și Alexandru Cerei (Cluj) / Rezervă: Denis Haidiner (Hunedoara) / Observator: Zoltan Szekely (Baia Mare)

CLASAMENT PLAY-OUT

rezultate ETAPA 3-A PLAY-OFF

U Craiova - CFR Cluj Detalii AICI

Astra Giurgiu - Viitorul 0-2 Detalii AICI

FCSB - Poli Iași 1-0 Detalii AICI

rezultate ETAPA 3-A PLAY-OUT

Concordia Chiajna - FC Botoșani 0-0 Detalii AICI

Dinamo - Juventus București 1-2 Detalii AICI

FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș 1-2 Detalii AICI

ACS Poli Timișoara - Sepsi 2-2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.