Nationala

EXCLUSIV // UPDATE Lovitură de teatru la Comisie! Care sunt OFICIAL candidații pentru șefia FRF

Articol de Marius Mărgărit  —  Thursday, 05 April 2018

Cu două săptămâni înainte de alegerile de la FRF, patru dintre pretendenții la șefia forului au rămas oficial în cursă.

Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu, Marcel Pușcaș și Ilie Drăgan sunt candidații admiși pentru șefia FRF!

Dacă la primii trei nu erau probleme, într-un final s-a aprobat și candidatura lui Ilie Drăgan, deși două cluburi care-și dăduseră adeziunea, Sport Team și Fair Play, au trimis la FRF documente că își retrag sprijinul pentru el și-l susțin pe Burleanu. Comisia a considerat că la momentul depunerii dosarului erau valabile și acesta a rămas în cursă.

Singurul respins a rămas Sorin Răducanu, care nu avea nici o adeziune: "Nu aveam nevoie de nici o adeziune ca să candidez, pentru Federația e o structură sportivă de utilitate publică. În plus, Comitetul Executiv nu a fost nici acum validat de instanță. Cu ce drept îmi impune mie un for cum să candidez, un for care nu e recunoscut de justiție? Voi contesta alegerile și voi merge până în pânzele albe în instanță!".

Cine sunt cei 4 candidați

Răzvan Burleanu (33 de ani) - actualul șef al Federației Române de Fotbal. A câștigat primul mandat în martie 2014 și luptă pentru încă 4 ani la conducerea Casei Fotbalului. A fost și președinte al Federației Române de Minifotbal.

Ionuț Lupescu (49 de ani) - membru important al Generației de Aur. E principalul contracandidat al lui Burleanu și are o experiență managerială deosebită în spate, ocupând funcția de șef al Comisiei Tehnice la UEFA.

Marcel Pușcaș (58 de ani) - fost fotbalist, antrenor, impresar și conducător. Candidează pentru a doua oară la șefia FRF, după eșecul din 2014.

Ilie Drăgan (33 de ani) - preşedintele școlii de fotbal ACP 3 Kids Sport. Este ultimul înscris în cursa pentru preşedinţia FRF, la alegerile din 18 aprilie. Are 33 de ani, e absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, are licenţă A de antrenor, din august 2017.


Ilie Drăgan, în stânga

18 aprilie
e data la care vor avea loc alegerile de la FRF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.