Liga 1

EXCLUSIV Amintiri savuroase ale lui Cârțu de la victoria fabuloasă din '89: "Dinamo ne-a premiat că am bătut-o pe Steaua"

+3 Foto
8 din cele 9 trofee din istoria Universităţii Craiova au fost obţinute cu aportul lui Sorin Cârţu, care a cucerit două titluri și 4 Cupe ca fotbalist, apoi a făcut eventul ca antrenor în 1990-1991

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  vineri, 06 aprilie 2018

Sorin Cârţu, 62 de ani, rememorează succesul fabulos de pe Ghencea, din '89: "Lucescu acuza că sunt prieten cu Iordănescu, dar după ce am învins Steaua, Ianul ne-a recompensat cu câte un televizor Telecolor".

Victorie-revoluţie înainte de Revoluţie!

U Craiova are în istorie multe succese în faţa Stelei, însă unul e cu totul special: cel bifat pe Ghencea în noiembrie '89, într-o perioadă fabuloasă pentru clubul militar.

Din 1964 şi până astăzi, Universitatea de acum din Liga 1 și Craiova care a fost dezafiliată au bătut-o pe Steaua de 26 de ori, indiferent de competiţie. Există însă o victorie care are o valoare imensă, chiar dacă nu i-a adus în mod direct niciun trofeu Ştiinţei. Este cea din finalul anului 1989, chiar pe stadionul Steaua. Se întâmpla pe 29 noiembrie, practic cu 3 săptămâni înainte de Revoluţia care avea să dea jos sistemul comunist şi pe Ceauşescu!


Se juca pe Ghencea, acolo unde Steaua era aproape imbatabilă. O învinsese numai Dinamo, 3-0, însă după o serie, acasă şi în deplasare, de peste 100 de meciuri la rând fără insucces. Era o luptă în doi pentru titlu. Înaintea acelei etape, clasamentul Diviziei A era astfel: 1. Dinamo 24p, 2. Steaua 23, 3. U Craiova 18. 

În faţa unui stadion plin, Steaua a dominat, a marcat prin Balint şi se părea că va câştiga.

Finalul a produs însă o adevărată dramă pentru trupa antrenată de Iordănescu. Ştefan Stoica şi Bica au înscris două goluri în 5 minute şi Craiova a detonat o mare "bombă". Acea înfrângere avea să o coste pe Steaua titlul, pierdut la un singur punct faţă de Dinamo. 

29 noiembrie 1989, Steaua - U Craiova 1-2

Au marcat: Balint (47) / Şt. Stoica (70), Bica (75)

STEAUA: Lung - D. Petrescu, Iovan, Bumbescu (79 Grigoraş), Ungureanu - Mujnai, I. Rotariu, Hagi, I. Dumitrescu - Negrău, Balint

Antrenor: Anghel Iordănescu


U CRAIOVA: Crişan - Mănăilă, Săndoi, Gh. Popescu, Ad. Popescu - Zamfir, Olaru, Bica, Ciurea (89 Neagoe) - Şt. Stoica (89 Pigulea), P. Badea

Antrenor: Sorin Cârţu



Spectatori: 25.000

8 jucători din primul "11" al Stelei din acel meci jucaseră în mai '89 finala Cupei Campionilor Europeni, de pe Nou Camp, împotriva lui AC Milan, scor 0-4

34 de aniavea la acea vreme Sorin Cârţu, care era "principal" la Craiova, în timp ce antrenorul Stelei era Iordănescu, 39 de ani

Cârţu a adus şi alt succes memorabil

Acum mai bine de 4 decenii, în iulie 1977, se juca pe stadionul Republicii finala Cupei României între Steaua şi Universitatea Craiova. Ca şi la marea victorie din 1989, la acel ultim act un rol determinant l-a avut tot Sorin Cârţu.

Deşi avea numai 21 de ani, Cârţu a fost titular şi a marcat golul de 2-0, care s-a dovedit a fi decisiv pentru câştigarea trofeului, fiindcă în final Florin Marin a redus din diferenţă. La acea vreme, la Universitatea evoluau jucători precum Boldici, Tilihoi, Ştefănescu, Donose, Balaci, Beldeanu, Crişan, Cârţu, Cămătaru, Negrilă, în timp ce şi Steaua avea nume fantastice: Moraru, Anghelini, Sameş, Vigu, Liţă Dumitru, Iordănescu, Radu Troi, Viorel Năstase, Ion Ion. Craiova s-a impus cu 2-1 şi cucerea al doilea său trofeu din istorie, după titlul din 1974. 

Ultima victorie: acum peste 15 ani!

Craiova n-a mai bătut-o pe Steaua de mai bine de un deceniu şi jumătate. Mai precis, din septembrie 2002, când pe vechiul "Ion Oblemenco", Universitatea de atunci, dezafiliată între timp, s-a impus cu 3-1 în faţa a peste 40.000 de spectatori. A fost un campionat în care Steaua a terminat pe locul 2, după Rapid, în vreme ce Universitatea Craiova s-a situat abia pe poziţia a 7-a

- Domnule Cârţu, bună ziua! Aveţi două-trei minute la dispoziţie?

- Buna ziua, am şi mai multe că sunt pe la Balş, în trafic, e bară la bară şi aşa stau de 17 minute, nu mă mişc deloc!, deci avem timp.



- Să vorbim un pic despre o amintire, meciul Craiova - Steaua din noiembrie 1989!


- Pfff... şi ce amintire!



"Am avut şi şansă, Balint a ratat penalty"



- Care e primul lucru pe care vi-l aduceţi aminte de la acel meci?

- Că a fost zăpadă, ninsese în noaptea de dinaintea meciului. M-a trezit doctoru' să-mi dea două veşti: că a nins şi că lui Boldici i se umflase mâna şi nu poate juca. I-am şi zis: «Mi-ai stricat ziua de la început!».



- Terenul a fost bun?

- A fost un pic de zăpadă pe el, dar nu multă fiindcă ştii cum erau ei, apelau imediat la militari, care l-au curăţat şi l-au făcut bun de joc. Fiind foarte umed, viteza mingii urma să fie foarte mare, deci ritmul meciului urma să fie crescut ceea ce nu era deloc un avantaj pentru noi, ei aveau o trupă fantastică: Hagi, Rotariu, Ilie Dumitrescu, Balint. Echipă bună de tot!



- De meci ce vă mai aduceţi aminte?


- Absolut tot! Ştiu că am avut şi multă şansă, Steaua a ratat ocazii mari în prima repriză, Iovan a avut bară, Săndoi parcă a scos de pe linia porţii. Apoi, după ce a dat gol Balint, au avut penalty şi l-au ratat. A executat Pele, Balint, a tras în dreapta lui Crişan, care a scos mingea. Şi apoi i-am lovit de două ori în vreo 5-6 minute.



"Am fost acuzat că sunt fratele lui Iordănescu"



- Golurile le-aţi putea descrie?


- Fără probleme, ţi-am zis că îmi aduc aminte tot! Bine, în cazul lui Bica, autorul golului 2, e foarte simplu, că el are două goluri marcate în total în toată cariera lui. Primul gol de atunci l-a marcat Ştefan Stoica. A profitat de o neînţelegere între Silviu Lung şi Bumbescu, s-au invitat unul pe altul, Stoica a băgaţ şpiţu' şi a ciupit mingea. 1-1. Apoi, Bica a făcut o megafentă, s-a făcut că dă pasă, adversarii au plecat pe fentă, adevărul că nici eu nu mă gândeam că poate să facă altceva, dar apoi şi-a făcut mingea pentru el, a driblat şi a tras în dreapta lui Silvică.



- Cum a fost după meci, petrecere mare?


- Eram foarte bucuros, mai ales că o bătuserăm şi pe Dinamo cu vreo 4-5 săptămâni înainte... Aaaa, apropo de Dinamo!



- Aşa!

- După ce câştigasem la Craiova, scor 1-0, Mircea Lucescu, care era antrenor la ei, începuse să mă acuze că sunt prieten cu Iordănescu şi că fac jocurile pentru ca Steaua să ia titlul şi că de-asta am jucat eu tare cu Dinamo. Chiar s-au născut atunci discuţii mari şi a fost presiune imensă înaintea meciului cu Steaua. Dar am bătut şi pe Ghencea!





Anghel Iordănescu, 67 de ani, și Sorin Cârţu, 62, erau antrenorii celor două echipe la meciul din ‘89



"Lucescu a felicitat-o pe mama că are băiat de excepţie"



- Şi Lucescu ce a mai zis apoi?

- Am ajuns acasă într-o seară şi îmi zice mama: «Vezi că te-a căutat la telefon cineva de la Bucureşti, un domn pe nume Mircea Lucescu». «Aşa, mamă, şi ce ţi-a zis?». «M-a felicitat că am un băiat de nota 10, de mare caracter, un băiat excepţional». Deci nu mai eram prietenul lui Iordănescu şi nu mai făceam jocurile Stelei!



- Aţi avut primă specială pentru acel succes?


- Da. Şi de la Craiova, dar şi de la Dinamo!



- Primă de la Dinamo??!

- Da! Ne-a fost promisă înainte de meci. Vasile Ianul a zis că dă fiecărui fotbalist câte un televizor Telecolor dacă batem Steaua, plus că ne asigură un cantonament de pregătire în Cipru.



"Eu am scos Universitatea de sub papucul cluburilor departamentale"




- Şi s-a ţinut de promisiune?

- Evident! Pentru fiecare câte un Telecolor, era televizorul vremii de atunci, dar făcea cam 15.000 de lei (n.r.-aproximativ 7 salarii medii)! Turneul din Cipru nu s-a mai făcut, între timp venise Revoluţia.



- Cei de la Steaua au procedat la fel când aţi bătut-o pe Dinamo?


- Nu, de la Steaua n-am avut nimic promis. Să ştii că eu am schimbat lucrurile în privinţa Universităţii Craiova, mă refer la modul în care am început să înfruntăm echipele care erau puternice, datorită influenţelor politice sau altor lucruri, gen Dinamo, Steaua, Victoria, Flacăra Moreni. Până să vin eu antrenor, Craiova, vreme de câţiva ani, n-a mişcat în faţa acestor grupări.



- Şi dumneavoastră cum aţi schimbat statutul Universităţii?


- Când m-au chemat să mă pună "principal", le-am cerut două condiţii să-mi îndeplinească. Ei se gândeau că vreau bani, apartament. «Staţi liniştiţi, aş fi vrut astea dacă veneam ca jucător, dar acum vin ca antrenor». Şi le-am zis cele două cerinţe: «Prima: eu nu sunt frate cu nimeni, joc pe teren toate meciurile. Pierd, mă fac de râs, câştig, dar nu-mi impune nimeni nimic». Au făcut ochii mari. «Şi nu ţi-e frică?». «Frică???». Apoi, le-am zis că vreau să mă evalueze la finalul campionatului, nu la final de tur fiindcă eu luasem echipa după startul sezonului.



"Eram antrenor, dar mă dezbrăcam cu jucătorii în vestiar"




- Şi cum a fost ieşirea de sub papucul cluburilor comuniste?

- Păi, cam greu! Că jucând pe bune, Dinamo mi-a dat 6-3 şi Steaua 5-1, dar asta s-a întâmplat în primele meciuri. Apoi, în al doilea sezon al meu: 1-0 cu Dinamo şi pe Steaua am bătut-o şi pe Ghencea, 2-1, şi în retur la Craiova, 2-0. Am bătut şi Victoria în tur, apoi, în retur n-am mai avut pe cine să bat că eram deja după Revoluţie şi se desfiinţase echipa!



- Cum a fost acea perioadă pentru dumneavoastră? Eraţi foarte tânăr!

- Fantastică perioadă! Să ştii că acei ani au fost cei mai adevăraţi ani, dar şi mai frumoşi, din perspectiva mea ca antrenor. Eram apropiat ca vârstă de jucători, aveam 34-35 de ani, mă dezbrăcam cu ei în vestiar, eram fratele lor mai mare! În afara carierei de fotbalist, acei ani îmi vor rămâne pentru totdeauna în suflet. Ceva aparte!





Hagi, Rotariu și Ungureanu s-au aflat pe teren la incredibila victorie a Craiovei

8 din cele 9 trofee din istoria Universităţii Craiova au fost cucerite cu aportul lui Sorin Cârţu, care a cucerit două titluri şi 4 Cupe ca fotbalist, apoi a făcut eventul ca antrenor în 1990-1991

Cum anticipează cârțu duelul de luni, FCSB - U CRAIOVA:

  • "Craiova nu va pierde acest joc şi va rămâne cu şanse foarte mari în lupta pentru titlu. De ce? Fiindcă apoi urmează 3 meciuri la rând din care poate face 9 puncte, cu Astra, Iaşi şi Viitorul"
  • "Mangia trebuie să gândească partida în primul rând pentru a evita înfrângerea, chiar dacă la prima vedere ar părea că pierde contactul faţă de locul 1 dacă nu câştigă luni, CFR s-ar putea duce la 6 puncte distanţă, eu cred că ar rămâne cu şanse mari în bătălia pentru locul 1"
  • "Ceva se întâmplă cu Băluţă! Ceva îl macină fiindcă nu mai e cel din 2017, nu mai are inspiraţie, claritate, e alt fotbalist acum!, din păcate, fără realizări. Singurul care poate schimba situaţia e chiar Băluţă"



Cârțu și Beldeanu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.