Sporturi   •   Altele   •   ciclism

Johan Bruyneel rupe tăcerea: "Dopajul nu a început cu noi și nu s-a terminat cu noi" » De ce crede că Armstrong ar trebui să își păstreze titlurile

Articol de Cristian Toma   —  joi, 05 aprilie 2018

Johan Bruyneel, fostul director sportiv al echipei de ciclism US Postal, unde a fost legitimat și Lance Armstrong, susține că dopajul în acest sport este ceva obișnuit.

Suspendat timp de 10 ani după ce a fost găsit vinovat pentru implicarea în sistemul de dopaj ce i-a permis lui Armstrong să câștige șapte tururi ale Franței, Bruyneel a afirmat în cadrul unui interviu acordat cotidianului belgian Het Nieuwsblad, că nu e corect ca Armstrong și US Postal să fie învinovățiți pentru tot ce se întâmplă în ciclism.

"Lance și echipa noastră nu au inventat sistemul. Dopajul nu a început cu noi și nu s-a încheiat cu noi. Este ușor să dai vina pe Armstrong și pe US Postal pentru tot ce e în neregulă cu ciclismul. Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu acest lucru", a declarat Bruyneel.

Mai mult, belgianul consideră că Armstrong ar trebui să își păstreze titlurile cucerite.


"Cine altcineva a câștigat decât Armstrong? Există atâta ipocrizie. Bjarne Riis a câștigat turneul din 1996, recunoscând că s-a dopat, dar și-a păstrat titlul. Este ASO (nr. publicația franceză Amaury Sport Organisation) care decide cine își poate păstra victoriile și cine nu poate. Timp de șapte ani am concurat 3500 km, am suferit timp de trei săptămani și, în final, nimeni nu a câștigat cursa", a mai spus Bruyneel.

Surse: cyclingnews.comas.comcyclingweekly.com

Fii parte din redacția noastră! Jurnalisport e un proiect inovativ GSP, susținut de Google. În fiecare lună, GSP îi va recompensa pe cei mai performanți useri Jurnalisport. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.