Antrenorul italian Gennaro Gattuso și-a prelungit contractul cu AC Milan până în iulie 2021.
Potrivit publicației italiene Calciomercato, salariul lui Gattuso va crește considerabil, ajungând la 2 milioane de euro pe an, în condițiile în care înainte de prelungire el încasa doar 120.000 de euro pe sezon.
"AC Milan este încântată să anunțe că antrenorul rossonerilor, Gennaro Gattuso, și-a prelungit contractul până pe 30 iunie 2021", se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al formației milaneze.
În același anunț, fostul internațional italian le-a mulțumit președintelui Marco Fassone și directorului sportiv Massimiliano Mirabelli că i-au dat șansa să antreneze formația italiană.
"Mulțumesc pentru această ocazie, cu siguranță, fără Dr. Fassone și fără directorul Mirabelli, nu aș fi fost aici, mi s-a dat această posibilitate acum patru luni și trebuie să spun că sunt fericit, sunt fericit să antrenez o echipă glorioasă precum AC Milan. Trebuie să le mulțumesc jucătorilor care s-au pus la dispoziție pentru mine și personalului meu. Sperăm să continuăm așa cum am făcut în primele patru luni. Forza Milan și sperăm să facem lucrurile bune pentru a aduce echipa acolo unde îi este locul. Mulțumesc foarte mult", a declarat Gattuso.
Gennaro Gattuso, 40 de ani, a fost numit antrenor la AC Milan în noiembrie 2017 în locul lui Vincenzo Montella.
25 de partidea strâns Gattuso pe banca lui AC Milan reușind 14 victorii 5 egaluri și 6 înfrângeri
Surse: acmilan.com, si.com, calciomercato.com, 90min.com
{{text}}