Liga 1

Renunță la bani sau pleacă! Șefii lui Dinamo îi arată ușa celui mai bun stranier din lot

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 06 aprilie 2018

În perspectiva viitorului buget, Diogo Salomao va fi chemat de oficialii dinamoviști pentru a se discuta fie despre micșorarea salariului, fie să i se dea foaie să-și găsească o altă echipă în străinătate.

Diogo Salomao este cel mai bun fotbalist transferat în vară de Dinamo. Florin Bratu l-ar vrea pe mijlocașul de 28 de ani și din vară, lusitanul a declarat public că dorește să-și ducă înțelegerea la bun sfârșit până în vara 2019. Doar că a intervenit o problemă, iar portughezul ar putea fi nevoit să-și caute alt angajament din luna iulie. 

Sumă modică de transfer

Lusitanul este plătit cu 10.000 de euro pe lună, un salariu care va fi considerat uriaș din viitorul sezon, când se va trece la un buget de austeritate de 3 milioane de euro. Oficialii au anunțat că cea mai mare remunerație la formație va fi de 7.000 de euro. Salomao și soția sa, Sara, iubesc Bucureștiul, însă el nu pare de acord cu diminuarea salarială. Oficialii din Ștefan cel Mare și-au planificat o discuție cu jucătorul și cu agentul lui privind viitorul lui Salomao. Ori va accepta diminuarea salariului, ori i se va căuta o echipă în străinătate pentru a fi transferat în vară. Iar Dinamo să obțină o sumă, fie și modică. 

2018 gri

Sosit liber de contract, Salomao s-a mulat pe evoluția echipei. Ediția de toamnă a lui a fost cu mult peste cea din primăvară. Mijlocașul de bandă adus de Cosmin Contra a fost titular și cu Vasile Miriuță, și cu Florin Bratu. Dar în 2018 a marcat un singur gol în 7 meciuri față de ediția 2017 pe care a bifat-o în tricoul alb-roșu, cu 4 goluri și 4 assist-uri în 25 de partide în toate competițiile. Tocmai de aceea roș-albii nu vor încerca să-l rețină cu orice preț pe Diogo.

Salomao are meciuri și-n LaLiga, la Deportivo La Coruna, și-n prima ligă lusitană, la Sporting Lisabona.

1.000.000 € este cota actuală a lusitanului, conform transfermarkt

2 etape de suspendare și o amendă de 3.000 de lei a primit Salomao pentru cartonașul roșu de la Botoșani. Va absenta în meciurile cu Chiajna și cu Voluntari

5,89este media notelor din GSP ale lui Salomao. Mai mult din actuala echipă au doar Penedo, Pesici și Daniel Popa, toți cu 6

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.