Povestea Ancăi Rombescu, portarul care și-a găsit în Turcia fericirea pe terenul de handbal. Acum joacă la Kastamonu și e foarte apreciată.
- Kastamonu - SCM Craiova se joacă sâmbătă, de la ora 17:00, în Turcia. Partida tur e netelevizată.
Anca Rombescu e o olteancă născută la Turnu Severin. Are 32 de ani și e portar. A jucat în România la Tomis Constanța, echipă cu care a jucat finala Challenge Cup în 2006.
Are doar 1,73 metri, fiind o jucătoare care a avut mereu de suferit din această pricină. "La noi se căutau jucătoarele înalte, cu talie. Stăteau în poartă fete mai puțin talentate, doar pentru că erau înalte", își amintește Anca. A ajuns și la echipa națională de junioare, dar pentru o scurtă perioadă.
Crescută de profesorul Milovan, la Turnu Severin, Anca își aduce aminte cu plăcere de această perioadă. "Tot din cauza înălțimii, țin minte că băgam talonete în ciorapi. Un centimetru era vital ca să poți sta în poartă. Și-l făceam din talonete", povestește Anca.
Lipici la titluri
În 2008, a primit o ofertă de la Istanbul, de la echipa locală Uskudar. A plecat cu inima îndoită, neștiind nimic de handbalul din Turcia. Dar s-a adaptat imediat. "Nivelul atunci era destul de scăzut, dar an de an a crescut. Vin tot mai multe jucătoare străine, handbaliste de valoare, și asta se vede", spune Anca.
A câștigat campionatul cu Uskudar, a jucat în preliminariile Ligii Campionilor. Apoi s-a transferat la Ankara Yenimahalle. Și acolo a fost campioană. De două sezoane a trecut în nordul Turciei, la Kastamonu. Și cu a treia echipă diferită a câștigat campionatul Turciei.
"În Turcia e limită de străine, doar patru handbaliste care nu au jucat la echipa națională poate să evolueze într-o echipă. Eu am mers întotdeauna pe un astfel de loc, dar nu am dezamăgit. Tocmai de aceea am jucat mereu la cele mai bune echipe", mărturisește Anca. În total, în cei 10 ani petrecuți în Turcia, Anca a câștigat 6 titluri.
"Sunt și aici scandaluri, de ce joacă prea multe jucătoare străine? Turcii sunt foarte naționaliști și vor să crească fetele lor. Tocmai de aceea au hotărât ca fiecare echipă de primă ligă să aibă o echipă de junioare I!", dezvăluie Rombescu.
Nu a vrut cetățenie
În Turcia handbalul nu e la fel de iubit ca fotbalul. "Lumea e înebunită după fotbal. La Kastamonu echipa de fotbal e în liga a doua și de aceea noi suntem, într-un fel, în prim plan. Dar pe unde sunt echipe în prima ligă, fotbalul e rege. În cupele europene jucăm cu sala plină, atmosfera e foarte frumoasă, se cântă, se scandează. Ca la fotbal", povestește Anca.
I s-a propus să-și ia cetățenie turcă, pentru a nu mai fi considerată jucătoare străină, dar a refuzat. "La ei nu se poate cu dublă cetățenie. Trebuia să renunț la cea de român. Și am refuzat! Cum era ca să-mi trebuiască viză ca să ajung acasă, la părinți?", întreabă Anca.
A învățat să vorbească acum turcește, are un prieten turc, dar nu se gândește să se mărite. Încă. "Toate la vremea lor. Acum, trăind aici, printre ei, mi-am dat seama că sunt foarte încăpățânați. E și vorba aia, «ne înțelegem ca turcii!» Cam așa e, nu prea îi scoți din ale lor", spune Rombescu.
Dor de casă
De câte ori are timp liber, mai ales când se reunesc echipele naționale, Anca vine acasă. "Săracul tata, mă așteaptă la Otopeni, la aeroport, că e greu să ajungi altfel decât cu mașina la Turnu Severin". Când ajunge în țară, invariabil vorbește și cu prietenele ei cele mai bune, Mihaela Pârâianu și Ramona Ștefan, foste colege la Tomis Constanța.
"În Turcia, cel mai bine mă înțeleg cu Marina Tankaskaia, o azeră care a jucat la Constanța, și cu o macedoneancă, Lence Ilkova. Suntem ca niște surori. Ele joacă la Antalya. Vara, merg la ele, la mare, la căldură", afirmă Anca.
A primit oferte de a se întoarce acasă, să joace în România, dar crede că e prea târziu. S-a obișnuit în Turcia unde este foarte apreciată. Când se va lăsa însă, pașii o vor aduce negreșit acasă. "Acasă e întotdeauna cel mai bine", încheie Anca.
{{text}}