Sporturi   •   Auto   •   DRIFT

Linie de start impresionantă în Campionatul Național de Drift: piloți din 6 țări înscriși la start

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 09 aprilie 2018

Nu mai puțin de 57 de piloți s-au înscris deja pe lista de start a Campionatului Național de Drift, care va debuta în week-end-ul 21-22 aprilie pe circuitul de la Mariapocs, aflat la 30 de kilometri de granița cu România.

Evenimentul are loc la Mariapocs datorită parteneriatului pe care cei de la Romanian Drift Community l-au semnat cu omologii lor din Ungaria, astfel că runda va fi comună pentru ambele campionate. De asemenea, finala, programată în toamnă, în România, va fi similară, astfel că peste 40 de piloți străini sunt așteptați la Cluj-Napoca.

Astfel, pe 21-22 aprilie, pe grila de start se vor afla piloți din România, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Slovacia și Ucraina, de unde nu vor lipsi toți foștii campioni ai țării noastre: Călin Ciortan (2012, 2013, 2017), Traian Bușe (2010), Răzvan Frățianu (2011), Istvan Szabo (2014) și Sorin Ene (2015). De asemenea, Roman Kolesar, Molnar Andraș sau Magyar Tamaș, piloți foarte apreciați la nivel european, sunt gata pentru etapa care se anunță o adevărată bătălie europeană.

"Pe lângă piloții din România, bulgarii și sârbii vor veni la toate etapele din campionatul nostru. De asemenea, din Ungaria și Slovacia, pe lângă această etapă, avem confirmare și pentru cea finală, din toamnă. În momentul de față mai sunt discuții cu piloți din Franța și Italia, care și-au exprimat dorința de a participa la etapele din România", a declarat Andrei Balica, președintele Romanian Drift Community.


Driftul a devenit oficial probă sportivă în cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv începând cu sezonul 2016 și, încă de pe atunci, evoluția a fost impresionantă, ajungân să fie urmărit anual de peste 100.000 de spectatori. Anul acesta, sezonul programează 6 etape, dar și evenimente tip Drift Games.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.