Fotbal   •   Nationala   •   ALEGERI FRF

EXCLUSIV 60.000 de euro de la Burleanu pentru omul său! Noi nereguli mari la FRF: comisioane consistente din contractele instituției

+1 Foto
Bogdan Popescu și Răzvan Burleanu

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 11 aprilie 2018

Directorul de marketing al FRF, Bogdan Popescu, încasează comisioane consistente din contractele cu partenerii comerciali ai Federației. 

În septembrie 2014, la jumătate de an de la urcarea lui Răzvan Burleanu în fruntea FRF, noul președinte de la Casa Fotbalului își completa staff-ul cu încă un nume proaspăt.

Bogdan Popescu era investit la șefia sectorului de marketing al federației, readus pe sistem in-house, după ce departamentul respectiv fusese externalizat în timpul mandatelor lui Mircea Sandu, ajungând în portofoliul SEG.

Popescu nu făcuse parte din echipa de campanie a lui Burleanu, a cărui propunere inițială era Laur Chiricioiu, prezentat la început drept "absolvent de MBA, cu specializarea în marketing-vânzări. Foarte orientat pe nevoile pieței, pe evoluția trend-urilor, lucrând în Europa, America de Nord și Asia".


Umbra lui Burleanu

Finalmente, Burleanu a dat însă marketingul federal pe mâna lui Bogdan Popescu, recrutat de la compania Total Soft, unde, potrivit profilului său de pe LinkedIn, ocupase timp de cinci ani funcția de Director Vânzări - Mari Clienți. Anterior, activase pe poziții similare în piața medicală, la Medcenter și Info World. Zero tangențe cu industria sportului.

Ușor, ușor, Popescu a devenit însă un personaj-cheie în schema FRF, fiind omul chemat să atragă noi parteneri pentru federație. Și s-a transformat rapid și într-o umbră a lui Burleanu, în siajul căruia apare permanent, cu o aură discretă, la evenimente corporate sau conferințe de presă susținute de președintele federației. Elegant, cablat mereu la dispozitivele de comunicare moderne, Popescu aduce cu un ofițer Secret Service aflat pe câmpul de acțiune.

"Da, colegii de la comercial au comision"


În același ritm cu care s-a înșurubat în mecanismul federal, numele lui a început însă să fie asociat constant în culise cu operațiuni suspecte și câștiguri personale spectaculoase din postura de dirijor al marketingului FRF.

Răzvan Burleanu a pasat însă mereu temele legate de Bogdan Popescu, plasându-le în zona confidențialității sau încercând să minimalizeze importanța subiectului.

Recent, la ultima întâlnire cu jurnaliștii la Casa Fotbalului, șeful federației, sub presiunea întrebărilor, a recunoscut totuși că Popescu este unul dintre beneficiarii unor bonusuri de pe urma sponsorizărilor aduse la FRF:

"Să vă fac pe plac, da, primește un comision pentru alte contracte pe care le aduce. Colegii din zona de comercial au comision pentru orice contract de sponsorizare. Atât, nu președintele, secretarul general sau altcineva din federație, așa cum se întâmpla până în 2014. Comisionul este și el mai mic decât până în 2014". "Acesta e specificul remunerației din marketing", completa apoi Burleanu într-o emisiune la DigiSport.

Procentele reale ale lui Popescu: top secret!

Până în 2014, comisionul marketingului era de 15%, potrivit susținerilor lui Burleanu în serialul despre rivalul său la șefia FRF, Ionuț Lupescu, un șir de dezvăluiri publicate pe blogul personal. Altfel, un serial întrerupt brusc și inexplicabil după șapte episoade, deși președintele federației plănuise mai multe apariții, după cum susțin surse FRF.

Ce comisioane și bonusuri încasează, așadar, Bogdan Popescu? Ce procente reale practică acum FRF în "administrația Burleanu"? Dimensiunea completă e dificil de cuantificat, dar acte contabile de la Casa Fotbalului studiate de Gazetă oferă o fărâmă dintr-un puzzle financiar păzit ca la Fort Knox.

Dovada: banii virați de FRF în contul lui Popescu de la BCR

Așadar, să vedem puținele date certe, cu mențiunea că salariul de bază al lui Popescu ar fi de 3.800 de euro net pe lună, informație obținută pe surse! Iată trei dintre câștigurile obținute anul trecut de directorul de marketing FRF, așa cum reies ele din documente oficiale:

  • 197.770 lei - Avans alte drepturi conform contract (Data virării: 14.02.2017)
  • - 49.955 lei - Avans bonus salariu conform contract (Data virării: 10.08.2017)
  • - 36.920 lei - Bonus conform contract (Data virării: 20.12.2017).

Toate aceste sume sunt plătite dintr-un cont FRF de la Banc Post într-un cont personal al lui Bogdan Popescu la BCR. Este vorba, așadar, despre un total de 284.645 lei, adică aproximativ 61.200 euro. Semnificativ peste salariul anual al directorului de marketing FRF, care ajunge la circa 45.600 euro! Iar asta din contabilizarea a numai trei bonusuri, două apărând cu titlu de avans!

Corelare cu încasările de la "Fortuna"

Ce reprezintă, de fapt, ele? Din ce operațiuni provin? Comisioane din sponsorizări sau premieri federale? Explicațiile din conturi nu oferă aceste amănunte, FRF nu a furnizat nici ea detalii, dar prima și a treia sumă din bonusurile lui Popescu e posibil să fie legate de contractul cu Fortuna. Ratele plătite de casa de pariuri, devenită în 2017 sponsor al echipei naționale de fotbal, se coordonează cumva ca tempo cu comisioanele primite de capul marketingului federal.

Concret, Bet Active Concept SRL, societatea care gestionează brandul "Fortuna", a virat prima tranșă de bani către FRF pe 16.01.2017. Suma: 1.129.875 lei. La mai puțin de o lună distanță, pe 14.02.2017, Popescu primește 197.770 lei în contul său de la BCR.

Apoi, pe 06.12.2017, operatorul de pariuri achită și a doua tranșă din contractul de sponsorizare: 695.160 lei. După fix două săptămâni, Popescu mai încasează și el alți 36.920 lei. În total, "Fortuna" a contribuit la FRF cu echivalentul a 400.000 de euro/an, iar Popescu s-a ales din cele două plăți cu 50.000 de euro. Ar corespunde un comision de 12,5%, dacă, evident, este vorba într-adevăr de legături între sumele evocate.

Plăți în ianuarie, anunț oficial în martie

Contractul numărul 4795 parafat între FRF și Bet Active Concept SRL a fost încheiat pe 20.12.2016, potrivit datelor existente în contabilitatea federală.

Grosul sponsorizării se plătea deja în ianuarie 2017, dar părțile anunțau oficial parteneriatul abia pe 20 martie 2017, într-o conferință de presă la care au participat Răzvan Burleanu și Per Widerstrom, CEO Fortuna Group.

1.500.000 €pe an a încasat FRF în perioada 2009-2011 doar din contractul cu "Ursus", cel mai mare din istoria sportului românesc: Ionuț Lupescu era director general FRF

120.000 €pe 3 ani e suma cu care Ursus mai sponsorizează acum FRF: 225.000 lei în 2017, 225.000 lei în 2018 și 112.500 în 2019

Comision și de la Total Soft?

Venit în FRF de la Total Soft, Bogdan Popescu a adus compania și în portofoliul federal în 2016: aceasta a devenit sponsor Liga 1 futsal. Și aici, ca și în cazul "Fortuna", parteneriatul a fost anunțat în noiembrie, dar trei dintre tranșele sponsorizărilor apar deja plătite în lunile anterioare: 8.800 lei (1 aprilie), 22.530 lei (26 mai) și 33.386,25 lei (8 septembrie).

Alte trei plăți în 2016 intră ulterior conferinței de presă în care a fost comunicată colaborarea: încă 101.365 lei. Venituri de la Total Soft: 166.082 lei (2016) și 67.775 lei (2017). Adică aproximativ 50.000 euro. "Popescu și-a luat și de aici comision", susțin surse federale, dar actele aflate în posesia GSP nu indică în mod clar un bonus legat de Total Soft. 

1.900.000 €e venitul mediu anual din sponsorizări ale FRF în perioada 2016-2017, așa cum reies ele din fișele contabile federale dedicate acestor operațiuni: 1,7 mil. E în 2016 și 2,1 mil. E în 2017

Penny a premiat calificarea la Mondiale 2018!

Încheiat în septembrie 2015, contractul de sponsorizare al FRF de la compania REWE Group (Penny Market) a adus în conturile federale în 2016 și 2017 circa 430.000 euro. Una dintre plățile detaliate în contabilitatea FRF e însă stranie:

"71.937,6 lei bonus performanță calificare la WC 2018 rewe romania"! Banii au fost virați pe 7 decembrie 2016, părând să reprezinte premiul pentru un ipotetic și nerealizat acces al "tricolorilor" la Mondialul din vara acestui an! Ce a mai oferit compania germană, conform datelor contabile FRF:

  • 453.835 lei (100.000 euro) – bonus calificare Euro 2016
  • 892.107 lei (195.000 euro) – sponsorizare 2016
  • 452.895 lei (100.000 euro) – sponsorizare 2017
  • 109.923 lei (25.000 euro) – bonus campanie CM 2018 pentru meciurile cu Armenia, Kazahstan (ambele acasă) și dubla cu Danemarca.

"FRF prejudiciată cu 4 milioane euro"

Cu o lună înainte de data alegerilor FRF, pe 18 martie, Răzvan Burleanu scria pe blogul personal despre modul în care a fost condusă FRF în perioada în care Ionuț Lupescu era director general la Casa Fotbalului.

Îl acuza pe "Kaiser" că a externalizat marketingul și publicitatea FRF în favoarea prietenului său, Cristi Iancu, și a firmei acestuia, SEG. "FRF a fost prejudiciată cu 4 milioane euro, bani încasați de SEG prin scheme de sifonare a banilor FRF", nota Burleanu pe site-ul său. Iancu a infirmat acuzațiile lui Burleanu, precizând că îl va da în judecată pe președintele FRF.

Sponsori ca pe vremea lui Sandu

Cum e suma medie de 1,9 milioane de euro pe an provenită din sponsorizări în "era Burleanu" față de perioadele anterioare? Dezvăluie o sursă din Federație: "În 2011, ultimul an în care Ionuț Lupescu a fost director general la FRF, din sponsorizări se luau 4 milioane de euro doar pentru echipa națională și Cupa României, la care se adăugau sume mai mici pentru alte activități.

Apoi, cifrele au scăzut treptat, au dispărut mulți sponsori din cauza problemelor cu justiția din fotbalul românesc, dar la finalul mandatului lui Mircea Sandu, în 2014, tot ajungeau la 1,8 milioane de euro, din care jumătate proveneau de la Ursus".

Ce a răspuns FRF

La solicitarea Gazetei, FRF a evitat să precizeze care este comisionul și valoarea contractelor realizate de Bogdan Popescu, pentru care a încasat bonusurile din 2017.

"Sumele menționate reprezintă diverse plăți ale bonusurilor de performanță stipulate în contractul de muncă al domnului Bogdan Popescu. Ele se referă la totalul sumelor atrase din diverse contracte, nu punctual la un contract sau altul. Fiind vorba de un contract de muncă individual confidențial, nu avem niciun temei legal să vă comunicăm modul de calcul al indicatorilor și bonusului", a precizat FRF. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.